Pe credința ortodoxă se fundamentează toată fericirea

Cuvinte duhovnicești

Pe credința ortodoxă se fundamentează toată fericirea

Învăţătura Bisericii ortodoxe este infailibilă, chiar dacă printre împlinitori se găsesc şi păcătoşi.

Explicaţi-mi observaţiile dumneavoastră privitoare la timpurile noastre, care se află în mişcare şi în tulburare: de ce caută binele şi noul?

Dar, cum le caută şi unde vor să le găsească? Civilizaţia şi progresul! Iar religiei (credinţei) ortodoxe nu dau nicio atenţie. Doar pe ea se fundamentează toată fericirea noastră, şi vremelnică, şi veşnică. Cei înţelepţi, savanţii, oamenii instruiţi şi educaţi, doresc să creadă după bunul lor plac, nu aşa cum ne învaţă Biserica Ortodoxă. Învăţătura Bisericii este infailibilă, chiar dacă printre împlinitori se găsesc şi păcătoşi. Dar, partea nu este întregul; iar batjocurile împotriva celor ce greşesc îşi îndreaptă limba împotriva întregii Biserici; iar în Biserică avem toată bunătatea şi mântuirea noastră.

Tainele bisericeşti sunt cele care ne duc în Împărăţia Cerului, iar slujitorii şi săvârşitorii lor, preoţimea, sunt atacaţi atât de obraznic şi otrăvitor de capetele cele deştepte şi îi infectează pe cei neputincioşi, dar mai mult se hrăneşte tineretul cu această otravă...

(Starețul Macarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 355)

Citește despre: