De ce îi va fi fost sete lui Iisus, când a venit la fântâna lui Iacov? Era însetat de mântuirea sufletului samarinencii. Și acum ar vrea să mântuiască orice suflet. Ați încercat vreodată măcar o infimă parte din această sete? Ceea ce ați primit de la Domnul v-a trezit râvna de mântuire a altora? Dacă nu, nu vor fi murit oare în voi darurile lui Dumnezeu?

Venise vremea când Hristos urma să fie dus pe Golgota, întins pe cruce, supus la chinuri grozave. Atunci sufletul i-a fost cuprins de o sete nesfârșită, chinuitoare și, „ca să se pli­nească Scriptura”, a zis „Mi-e sete”. Ostașii care erau aco­lo au pus în vârful unei trestii de isop un burete îmbibat cu oțet, ducându-L la gură. Iar după ce a luat oțetul, Iisus a zis: „Săvârșitu-s-a!” (Ioan 19, 28-30). Pe cruce, Iisus era însetat de mântuirea lumii întregi. Acolo Hristos devine pentru noi jertfa pentru păcat, „pentru ca-ntru El să devenim noi drep­tate a lui Dumnezeu” (II Corinteni 5, 21).

Suferim noi oare de sete alături de Hristos, suntem lân­gă El cu sufletul sau îi dăm să bea oțet?

Nu-i dați Domnului băutură trezită, sălcie, o părticică insipidă, in­coloră din ființa voastră. Dați-I tot ce aveți, tot ce-i mai bun, dați-I din vinul tare al puterii voastre, ce ne poate apropia și lega unii de alții. Dați-I tot ce v-a dat și vouă Dumnezeu!

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 340)