„Pe mine m-au învăţat astfel mămica şi tăticul”
Oamenii din lume uită foarte des de Dumnezeu... Vieţuiesc cum îi duce pe ei mintea, iar astfel este foarte uşor să-ţi pierzi cu desăvârşire şi sufletul.
Într-un parc, pe o bancă, şedea un bătrânel, singur-singurel. Alături de el se aşezară pentru a se odihni niţel o tânără doamnă cu fetiţa ei. Bătrânelul o servi pe fetiță cu o bomboană, iar aceasta, înţeleaptă, îi spuse imediat:
– Mulţumesc!
Bătrânelul o întrebă:
– Ce cuvânt mi-ai spus?
Fetiţa se gândi în sinea ei că bătrânelul, fiind în vârstă, n-o auzise bine şi repetă:
– Mulțumesc!
Însă bătrânelul o întrebă iarăşi:
– Ştii tu, oare, ce înseamnă acest cuvânt?
Micuţa ridică din umeri:
– Pe mine m-au învăţat astfel mămica şi tăticul.
– Foarte bine, draga mea. Dar înţelegi tu, oare, ce ai spus acum?
Urmărind dialogul lor, mama fetiţei interveni:
– Fiica mea v-a mulţumit pentru bomboana primită. Aşa fac toţi copiii educaţi.
– Da, da, desigur. Însă acest cuvânt este deosebit. Nu este doar o simplă mulţumire. Cândva, acest cuvânt era o rugăciune, care în întregime suna astfel: „Dumnezeu să te miluiască!” sau „Dumnezeu să te mântuiască!”. Tu îmi faci mie un bine, iar eu Îl rog pe Dumnezeu ca El să primească sufletul tău în împărăţia Sa veşnică. Mai apoi, cu timpul, oamenii au uitat din ce în ce mai mult de Dumnezeu.
Şi, oftând, bătrânelul continuă:
– Oamenii din lume uită foarte des de Dumnezeu... Vieţuiesc cum îi duce pe ei mintea, iar astfel este foarte uşor să-ţi pierzi cu desăvârşire şi sufletul. Însă cei care Îl poartă pe Dumnezeu în inima lor se şi roagă unii pentru alţii, prin: „Dumnezeu să te miluiască!” sau „Dumnezeu să te mântuiască!”. Dar când sufletul nostru spune cuvintele rugăciunii fără a le pătrunde cu mintea şi fără a le trece prin inima sa, acea rugăciune din păcate nu mai poate fi numită rugăciune, ci altceva. Nu-i aşa?
Bătrânelul se aplecă spre mamă şi adăugă smerit şi gânditor:
– Iertaţi-mă, vă rog! Am început să vă destăinui prea multe din cugetul meu. Însă mi-aş dori tare mult ca un asemenea sufleţel luminat, precum este fetiţa dumneavoastră, să se roage pentru mine.
Şi, sculându-se cu greu de pe scăunel, bătrânelul le salută din nou din picioare şi, sprijinindu-se într-un baston, se îndepărtă agale pe aleea largă şi pustie.
– Dumnezeu să vă miluiască!, şopti fetiţa în urma lui.
(Puterea rugăciunii copiilor, Editura Sophia, București, 2012, p. 27)
Tinerii caută experiențe de viață adevărată – Arhimandritul Gheorghe de la Mănăstirea Grigoriou, Athos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro