În perioada 20-21 februarie 2016, ASCOR Iași a organizat un pelerinaj pe Masivul Ceahlău.

La revărsatul zorilor, în dimineața zilei de sâmbătă, 20 februarie, ne-am întâlnit  la Biserica Sfântul Sava din Iași, câteva zeci de tineri. ASCOR-ul și ATOR-ul împreună; unii mai tineri, liceeni, alții ceva mai copți, studenți, toți pregătiți de călătorie. Ascorenii și-au propus să cucerească Ceahlăul iar atorenii să facă cunoștință, timp de două zile, cu ținutul Neamțului, tărâm istoric și presărat cu mănăstiri. De ce ne-am întâlnit cu noaptea-n cap la biserică? Pentru a călători cu binecuvântare și cu folos. „Totdeauna lucrul tău să-l începi cu Dumnezeu”, așa spune o vorbă românească. Am dat slavă lui Dumnezeu și am cerut în timpul Sfintei Liturghii, fiecare cele ce-i sunt de trebuință. Unii echipați profesionist alții mai puțin pregătiți, după slujbă am pornit la drum.

Timpul a zburat odată cu autocarul și fără să simțim când, montaniarzii, adică ascorenii, am ajuns la poalele Masivului Ceahlău. Ochii ni s-au oprit pe crestele munților ce trebuiau cucerite și apoi, pe biserica mănăstirii Durău unde am intrat pentru a face o rugăciune. Pentru cei mai mulți dintre noi, a fost prima dată când am urcat pe munte și asta ne-a dat și bucurie și emoție și entuziasm. Am încercat să rămânem grup compact, respectând îndrumările șefului de grup, să nu ne depărtăm unii de alții, să ne așteptăm și să ne ajutăm. La primul popas făcut la cabana Fântânele am făcut câteva jocuri prin intermediul cărora să ne cunoaștem mai bine. Am continuat să urcăm. Lumina cenușie de după-amiază, fascina, anunțând o noapte ce se grăbea să coboare peste munte, peste pădure și peste noi. O tăcere nemărginită domnea asupra întinderilor. În depărtări se zărea Vârful Toaca. Am urcat pe o stâncă ce stătea neclintită în fața înălțimilor albastre și am umplut singurătatea și taina munților cu câteva cântări de slavă închinate Maicii Domnului. În aerul tare pluteau adieri de gând venit din istoria locurilor iar, privind chipurile celorlalți tineri vedeam promisiunea înfiripării unor prietenii ce vor dăinui cât Ceahlăul și… mai mult. A trecut o oră și încă una și așezările de sub noi se vedeau tot mai mici iar aerul devenea tot mai rece.  În sfârșit, am văzut și schitul pe care ni-l imaginam în fel și chip. Shitul Shimbării la Față a Domnului nu putea să arate altfel de cum l-am aflat. Părinții ne-au primit cu zâmbete și cu multă prietenie. Camerele călduroase ne-au dat curaj. Coborâți la trapeză, am afirmat cu toții într-un glas că ciorba aceea este cea mai bună pe care am mâncat-o vreodată. După masă părintele Ciprian a acceptat să ne îndestuleze și duhovnicește. Am auzit lucruri noi și de folos pentru orice tânăr. Printre altele, ne-a spus că oamenii merg des în pelerinaje, la locuri sfinte, la biserici și mănăstiri, prin locurile unde au trăit sfinții, dar, să luăm aminte: dacă omul este credincios, vin sfinții la el. Evlavia la Maica Domnului, la sfinții Îngeri și la toți sfinții ni-i aduce pe sfinți aproape. Apoi, pe lângă rugăciune, este nevoie să facem și noi ceva practic, concret. Credința și rugăciunea aduc putere iar aceasta, să se concretizeze în fapte bineplăcute lui Dumnezeu și oamenilor. Alt lucru de folos pentru viața noastră este paza minții. Să nu lăsăm mintea să devină toloacă a diavolilor. La școală, la serviciu sau oriunde am fi, să ținem mintea curată. Dacă ne dorim ceva, să nu încercăm să forțăm voia lui Dumnezeu.

– Părinte, cum ne dăm seama care este voia lui Dumnezeu cu noi? Cum ne dăm seama că ceea ce ne dorim noi este corect?

– Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne descopere voia Sa și să ne arate calea pe care vom merge. Scopul vieții noastre este dobândirea Duhului Sfânt. Acesta trebuie dobândit. Aceasta este voia Domnului.

Conversația cu părintele și apoi rugăciunile de seară citite împreună, au încununat prima noastră zi de pelerinaj.

A doua zi lumina înălțimilor ne-a trezit spre alte experiențe. Am participat din nou la Sfânta Liturghie, de data aceasta la 1800 de metri. Agapă, dialoguri, fotografii… timpul a trecut. Soarele ne anunță că este vremea să coborâm de pe înălțimi în tărâmul muritorilor. Vântul însă, nu a fost de acord cu soarele. S-a hotărât să ne stea împotrivă. Am decis ca astăzi să ascultăm de Luminătorul mare și să nu fim de acord cu vântul așa că, am pornit la drum. Vântul ne-a stat împotrivă până am intrat în pădurea de brazi prin care șerpuia mohorâtă cărarea.

După câteva ore, la poalele Ceahlăului, i-am mai privit odată vârful de unde i-am furat amintiri. Am urcat în autocar în razele palide ale asfințitului cu rucsacii mai ușori dar cu sufletele și privirile pline de o lumină proaspătă. Aveam nevoie.

(Mirela Ciobotaru, ATOR Iași)