Ne arătăm foarte nemulţumitori înaintea Dumnezeului Celui Darnic atunci când, aflându-ne afundaţi până la gât în apa harului Său, murim de sete: suntem neliniştiţi, cârtim şi deznădăjduim şi, fiind cinstiţi de Dumnezeu cu toate bunătăţile, nu ne dăm seama de aceasta, asemănându-ne cu dobitoacele necugetătoare. Şi ce nu ne-a dat Dumnezeu? Şi ce n-ar fi vrut să ne dea? Toţi am venit la viaţă din mila Lui: am apărut pe lume dintr-un cuplu legitim de părinţi binecredincioşi, stare care este mai bună decât cea a celor născuţi nelegitim - în altă credinţă, rascolnici, în erezie şi păgânătate - şi cea a celor născuţi din curvie. După naşterea trupească am primit şi veşnicia (pakibitie) din naştere duhovnicească, prin care am fost înfiaţi şi uniţi într-un singur duh cu Duhul lui Dumnezeu. Aflându-ne pe tărâmul vieţii, suntem înzestraţi cu toate cele necesare sufletului şi trupului. Pentru trup avem hrană de tot felul, alcătuită din animale, cum ar fi dobitoacele, păsările şi peştii şi o mare diversitate de roade ale pământului, apă pentru orice trebuinţă şi foc. Ne luminează şi ne încălzeşte soarele, strălucesc luna şi stelele. Avem îmbrăcăminte şi casă pentru odihna noastră. Toate acestea şi încă multe altele le avem cu prisosinţă.

(Sfântul Moise de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 29)