Cuviosul Părintele nostru, Schiarhimandritul Moise, proestosul și starețul Sihăstriei Optina, s-a născut la 15 ianuarie 1782, în orașul Borisoglebsk, din gubernia Iaroslavsk, primind la Sfântul Botez numele de Timotei. Fiind primul copil în familia evlaviosului negustor Ivan Grigorievici Putilov și primind educație atât în casa părintească, cât și la biserica lui Dumnezeu, el a devenit îndrumător duhovnicesc al fraților săi. Ajungând la vârsta majoratului și văzând deșertăciunea vieții pământești, chemat de duhul pustniciei, Timotei vizitează împreună cu fratele său Iona o serie de m[năstiri și stareți renumiți. Convorbirile vii și dese cu fețe duhovnicești au avut urmări binecuvântate: în ei s-a sălășluit în chip neobservat focul nevoinței monahale.

Începutul nevoințelor frații l-au făcut la Sihăstria Sarovului, găsindu-l acolo pe marele stareț Serafim de Sarov. Peste trei ani, „pe căi necunoscute lui”, poslusnicul Timotei a ajuns între monahii pădurilor de la Roslavsk. Între acești viețuitori ai pustiei Timotei a locuit zece ani, primind tunderea în monahism cu numele de Moise. Însă nu se poate ascunde cetatea care stă în vârful muntelui, și Cuviosul Moise, împreună cu fratele său Cuviosul Antonie, a fost chemat la o nouă osteneală…

Chemat la Sihăstria Optina, la început pentru crearea și orânduirea Schitului Sfântului Ioan Înaintemergătorul, Cuviosul Moise devine în scurt timp proestos al Sihăstriei, și din acest timp începe creșterea duhovnicească și proslăvirea m[năstirii. În timpul Cuviosului Moise m[năstirea s-a transfigurat, a înflorit ca o grădină frumos mirositoare. Bisericile vechi au fost reînnoite si înfrumusețate, s-au ridicat altele noi, în jurul lor se înălțau clădirile cu chiliile fraților, bucătăria cu sala de mese, bibliotecile… Nimic nu scăpa atenției proestosului m[năstirii: pădurile mânăstirii, pășunile, grădinile, livezile, iazurile, animalele și albinele, toate se aflau sub privirea sa purtătoare de grijă. Însă cea mai importantă rămânea totuși grija sa pentru monahi, pentru progresul lor în bine și în fapta supremă, mântuirea sufletului. El însuși rămânând, în pofida multor sale griji, un adevărat ascet și ostaș al lui Hristos, Preacuviosul Moise știa să aprindă osârdia către Dumnezeu și în sufletele fraților încredințați lui, să-i întărească în cugetul bun al inimii, „să se întărească în nevoința cea bună sfârșitul să-l atingă și credința să o păstreze”.

În timpul conducerii sale, la Sihăstria Optina se naște stăreția; el îl invită la Sihăstrie pe starețul Leon, tot el așează jugul îndrumării (hrănirii) duhovnicesti a fraților asupra succesorului său, Cuviosul Macarie. În timpul păstoririi sale vine la Optina poslușnicul care va deveni marele ei luminător, Cuviosul stareț Ambrozie.

O mare atenție o acordă Starețul Moise și editării de cărți: în vremea sa se editează șaisprezece volume de literatură duhovnicească. „Cândva”, spunea Cuviosul, „cineva va citi o carte sau alta, și folosul sufletesc al unui singur om va răsplăti toate ostenelile noastre. Dumnezeu va da… cândva vor fi roade”. Tot el a adunat și o bibliotecă mănăstirească foarte bogată. Cuviosul Moise și-a închinat toate puterile slujirii celor din jur. Sarcina grea a proestosului, muncile neîncetate spre folosul obștii, rezolvarea nenumăratelor probleme, toate acestea îi umpleau fiecare zi. Desi înzestrat cu nenumărate daruri duhovnicești el nu avea posibilitatea, asemănător Preacuviosilor stareți Leon și Macarie, să primească descoperirea sinceră a gândurilor fraților, să se întâlnească cu ei și să-i îndrume. Însă minunea vieții și slujirii sale a fost însăși Optina, înfloritoare și proslăvită, devenită în fapt centrul vieții duhovnicești a Rusiei.

Cuviosul Moise s-a învrednicit, asemănător multor stareți de la Optina, să primească la 6 iunie 1862, cu puțin timp înainte de sfârșitul său, marele chip îngeresc. Vestea despre tunderea sa în schimă și despre apropiatul său sfârșit a adunat la căpătâiul său o mulțime de oameni, monahi și laici. Cu lacrimi și cu evlavie s-au apropiat ei de Stareț, pentru a primi ultima sa binecuvântare. Ținând crucea în mâinile sale slabe, Cuviosul i-a binecuvântat pe toți și le-a dăruit iconițe…

În ultimele zile din viața pământească a Cuviosului Moise, s-a descoperit darul înainte-vederii ascuns de el cu grijă: starețul bolnav, scoțând suspine de durere, l-a chemat pe ajutorul său din chilie și i-a spus: „Întreabă, ce femeie e? Ce vrea? De ce mă deranjează?” Ajutorul din chilie al starețului, nevăzând nici o femeie, s-a gândit că delirează. Însă mai apoi s-a adeverit că în pridvor, după ușă, într-adevăr a stat mult timp o femeie care, primind o iconiță, nu voia să se îndepărteze și ruga cu insistență să mai primească o iconiță și pentru fiul ei. Auzind despre aceasta, ajutorul starețului a luat o iconiță și a adus-o starețului pentru binecuvântare. Starețul a binecuvântat-o și a spus: „Iată acum sunt liniștit”, și ajutorul starețului a dat icoana femeii care aștepta. Unui alt vizitator, spre marea lui uimire, starețul i-a spus că duminică nădăjduiește să fie la biserică, și atunci când acesta l-a contrazis, că din cauza slăbiciunii nu va putea nicidecum să slujească, Părintele nostru Moise a adăugat la cele spuse: „Nu se poate să slujesc, însă să fiu acolo se poate”. Cuvintele acestea s-au adeverit în totalitate; duminică sicriul starețului adormit întru Domnul a fost mutat în biserică.

Sfârșitul drept al Cuviosului stareț Moise a avut loc la 16 iunie 1862, în al 81-lea an al vieții sale. Încă n-a părăsit Cuviosul mănăstirea și după moartea sa s-au arătat minunile. În mănăstire s-a întâmplat o nenorocire: domnișoara Nadejda, luând apă fierbinte din vasul pentru spălat, a alunecat și a căzut în apă, opărindu-se grav. A mai trăit doar două zile și, împărtășită cu toate Tainele, s-a sfârșit. Înainte de moartea Nadejdei, o femeie care păștea vacile l-a văzut într-un vis subțire pe Cuviosul Moise îmbrăcat în mantie, cu toiag, mergând la biserică, unde a fost așezată Nadejda. Luând binecuvântare de la stareț femeia l-a întrebat: „Unde te grăbești, părinte?” Iar el i-a răspuns: „Mă duc să o conduc pe Nadejda”. S-au aflat apoi și moaștele sale neputrezite. În timpul înmormântării Cuviosului Antonie care tocmai trecuse la Domnul, schimonahul Nestor și egumenul Marcu au deschis cavoul și au descoperit sicriul Cuviosului părintelui nostru Moise cu totul intact, în pofida umezelii pământului… iar deschizând sicriul, au văzut că trupul starețului rămăsese neputrezit…