Relația dintre soț și soție este foarte diferită de perioada romantică a „îndrăgostirii”, care funcționează ca un val uriaș ce ridică barca de pe nisip. În relația soț-soție, fiecare dintre parteneri renunță la ego-ul său. Persoana devine doar o parte dintr-un nou întreg.

Pentru a fi fericiți, ambii trebuie să fie fericiți; dacă unul este nefericit, amândoi sunt la fel. Nicio decizie nu poate fi luată separat. Durerile partenerului cântăresc la fel de mult ca propriile dureri. Orice ai face, celălalt este implicat. Într-un sens real, în căsătorie, doi fac unul.

(Sophie Koulomzin, Biserica și copiii noștri, traducere de Doina Rogoti, Editura Sophia, București, 2010, pp. 121-122)