– Părinte Vasile, poate uneori este nevoie şi de insistenţă? O mamă îmi spunea despre copilul ei, care este în clasa a Vl-a, că nu citeşte deloc dacă nu îl împinge de la spate. Trebuie şi o oarecare presiune? Poate e nevoie de un anume fel de a presa copilul? Ce credeţi?

– Uneori este nevoie, dar este greu să spunem, aşa, la modul general, în ce cazuri este nevoie. Adică părintele trebuie să gândească cu foarte mare grijă lucrurile şi să priceapă că acestui copil, în mod aparte, îi foloseşte această metodă. Şi iar spun, nu ştiu dacă este eficient numai să trimitem copilul în camera lui să citească, fără să ne preocupăm şi personal de asta.

Adică, dacă copilul simte că părintele său este alături de el, măcar la începutul lecţiilor de acasă, la citit şi la scris, dacă simte încurajarea părintelui, că are cine să-l ajute în locurile mai grele şi să-l aprecieze când reuşeşte în ce face, în scurt timp nu va mai fi necesară prezenţa părintelui lângă copil. Nu va mai trebui nici să-l preseze. Copilul începe să meargă singur; dar are nevoie la început de această încurajare. În cazul multor copii care n-au stare şi se tot învârt prin casă până să se apuce de citit, şi când se apucă o fac foarte târziu, motivaţiile sunt clare. Există o experienţă dureroasă în legătură cu cititul. Simt că au în faţă un duşman, stau ca în faţa munţilor pe care trebuie să-i treacă şi pe care ştiu că nu-i pot urca singuri, şi atunci se dau bătuţi. Oricine ar renunţa la lucruri foarte grele şi neplăcute.

– În aceste situaţii dificile, ce poate face părintele?

– Cred că este nevoie în principiu de o bună conlucrare a familiei cu şcoala şi, trebuie s-o spunem, pe la noi acest lucru nu s-a încetăţenit. Părinţii nu conlucrează cu şcoala. De multe ori nu se prezintă tot anul la şcoală, decât la sfârşit, să afle mediile şi să plece. Nu au un interes permanent să vorbească cu profesorii, cu învăţătorii, să întrebe despre copil.

Este nevoie de o conlucrare continuă ca să pricepem ce se întâmplă cu copilul nostru, dacă participă activ la ore sau, dacă nu, de ce nu participă? Să-l ţinem la curent şi pe profesor cu ce se petrece acasă, să înţelegem ce simte copilul faţă de învăţătură, dacă o socoteşte de netrecut, dacă îl nelinişteşte, dacă îi lipsesc aprecierea şi răsplata? Să înţelegem ce se petrece exact cu copilul nostru. Şi dacă îl înţelegem şi îl susţinem în modurile de care am vorbit, cred că problemele vor fi depăşite.

(Pr. Vasile Thermos, Sfaturi pentru o creştere sănătoasă a copiilor, traducere de Pr. Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 170-171)