Iată, ce scrie un părinte dintre cei de demult (Mitropolitul Grigorie al Sankt Petersburgului): „Când te trezeşti, dimineaţa, încearcă să-ţi îndrepţi gândurile către Dumnezeu. Aceasta trebuie să fie cea mai firească activi­ tate şi în celelalte momente ale zilei, pentru că nu există fiinţă căreia Dumnezeu să nu-i fie atât de necesar, atât de drag, atât de dorit. Căci fiecare lucru pe care îl avem sau l-am avut, chiar şi propria noastră fiinţă — absolut orice —, este un dar de la Dumnezeu. Persoana cea mai dorită, cea mai preţuită, cea mai dragă nouă este cea care de obicei ne vine în minte dimineaţa. De îndată ce ne trezim, gândul la acel cineva sau ceva se trezeşte şi el. Prin urmare, este firesc ca gândurile noastre să se îndrepte întâi către Dum­nezeu, cu astfel de cuvinte din inimă: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie, Multmilostive! Am fi nevrednici de numele de creştin dacă, trezindu-ne din somn, ne-am deschide doar ochii trupeşti şi nu şi pe cei sufleteşti şi ne-am gândi la lucruri pământeşti şi nu la Dumnezeu".

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 100-101)