Sfântul Ioan Damaschin, marele imnograf şi apărător al sfintelor icoane, trăitor în veacul al VII-lea, s-a nevoit în Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfinţit, unde a fost tuns în monahism. Bună parte din viaţa sa monahală şi-a petrecut-o într-o mică peşteră din mănăstire.

Fiind ucenic al unui părinte simplu şi foarte aspru, Sfântul Ioan a săvârşit foarte multă nevoinţă şi ascultare în mănăstire. Bătrânul l-a învăţat cum să-şi trăiască viaţa după Dumnezeu şi i-a interzis să scrie sau să spună cuvinte frumoase, pentru a dovedi lepădarea sa de toate cele lumeşti.

Printr-o vedenie dumnezeiască, Maica Domnului s-a arătat o dată părintelui său duhovnicesc, poruncindu-i să îl lase pe monahul Ioan să scrie pentru folosul Bisericii lui Hristos. Şi, de atunci, Ioan a vieţuit în cinstita obşte, scriind cărţi şi compunând imnuri de laudă către Dumnezeu şi către sfinţi.

După aceea, Patriarhul Ioan al V-lea al Ierusalimului (706-735) l-a hirotonit pe Ioan preot și l-a adus la Ierusalim, dându-i sarcina să predice în Biserica Învierii, din Sfânta Cetate. La scurt timp, Sfântul Ioan s-a întors în mănăstirea sa de metanie.

În chilia sa din peşteră, el şi-a cultivat darul cuvântului, pe care Dumnezeu i-l dăduse. Departe de mâna autorităţii imperiale din Bizanţ, el s-a angajat cu multă energie în controversele care tulburau viaţa Bisericii lui Hristos şi a scris trei epistole pentru apărarea sfintelor icoane, răspândite şi citite pretutindeni.

Sfântul Ioan Damaschin s-a săvârșit cu pace pe la anul 776, ajuns la vârsta de 104 ani.

Astăzi, peştera şi mormântul Sfântului Ioan Damaschin sunt incluse în paraclisul numit „al Sfântului Ioan Damaschin”, dar închinat Sfântului Ioan Botezătorul.