Foișorul Cinei de Taină a fost totodată și prima Biserică creștină, căci aici S-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc peste apostoli, la cincizeci de zile după învierea Sa din morți. Înainte de a se înălța Domnul la cer, a spus ucenicilor: Eu trimit peste voi făgăduința Tatălui Meu; voi însă ședeți în cetate până vă veți îmbrăca cu putere de sus (Luca 24, 49); iar la Fapte spune că, după aceea apostolii vor fi martori ai lui Hristos în Ierusalim, în Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului (Fapte 1, 4-8).

Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toți apostolii împreună la un loc. Și din cer s-a făcut fără de veste un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei. Și li s-au arătat lor, împărțite, limbi de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi precum le dădea lor Duhul a grăi (Fapte 2, 1-4).

Mai mult de cincizeci de zile, foișorul a fost sălașul cel mai iubit al apostolilor, locuința, cămara și biserica lor de taină, unde se ascundeau „de frica iudeilor”, unde se rugau, se îmbărbătau, frângeau pâinea și așteptau „să se îmbrace cu putere de sus”. Apoi, prin pogorârea Duhului Sfânt, foișorul s-a transformat în biserică vie, publică, fiind înlocuită prin nenumărate lăcașuri de cult în care se laudă Dumnezeu și se săvârșește Sfânta Liturghie. Dintr-o biserică tăinuită a devenit Casa lui Dumnezeu și lăcaș al nădejdii tuturor oamenilor. Dintr-un lăcaș al fricii de oameni, a devenit, după Cincizecime, Biserică vie a dragostei de Dumnezeu și de oameni. Cât de mari și necuprinse sunt minunile credinței și puterile Duhului Sfânt care, prin dragoste, alungă frica și ura din lume!

Pentru toate aceste negrăite taine și minuni câte s-au săvârșit în acest dumnezeiesc foișor, ne plecăm inimile și frunțile înaintea Domnului nostru Iisus Hristos și zicem: Slavă Ție, Preasfinte Duhule! Coboară-Te în lume și vino să ne mântuiești pe noi! Vino ca un vifor dumnezeiesc și risipește toată înșelăciunea, toată minciuna, toată amăgirea care stăpânește lumea și pierde atâtea suflete omenești! Vino ca un vânt de alinare și primenește veacurile, tămăduiește mințile și vindecă inimile cele rătăcite! Vino ca o văpaie aprinsă de foc ceresc și arde toată întinăciunea păcatelor, toată înșelăciunea, toată hula, toată amăgirea și mândria oamenilor! Vino ca un foc dumnezeiesc și întărește în lume dreapta credință, și risipește toate eresurile, și bucură inimile creștinilor, și învață-ne să cântăm măririle lui Dumnezeu!

Vino, Duhule Sfinte și întărește Biserica, întemeiază în lume adevărata pace, liniștește tulburările, împacă sufletele, risipește războaiele și unește pe toți oamenii, ca toți să fim una în Iisus Hristos. Vino în inimile noastre cele slabe și fricoase și alungă de la noi toată frica, toată înșelăciunea și slava cea deșartă! Vino, Duhule Sfinte, și ne învață a slăvi pe Dumnezeu cu dreaptă credință, a mângâia pe oameni, a suferi pentru Hristos, a ne ruga pentru toată lumea.

La urmă cântăm „Împărate ceresc”, și mergem mai departe.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Mormântul Domnului, ediția a VI-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 109-111)