Milostivul părinte Haralambie de la Noul Schit a fost țintuit la pat de o boală gravă. El a fost vizitat de părintele K.

– Cum te descurci, părinte? l-a întrebat părintele Haralambie.

– Bine, părinte, cu binecuvântarea ta.

– Ai mâncare? Eu am niște pâine uscată, a spus el, și cu puțină osteneală s-a ridicat, întinzându-și picioarele lui slabe cât a putut de mult și a luat de pe raft o bucată de pâine. Ia-o, frate și părinte, și roagă-te pentru mine.

«Această întâmplare m-a întărit, a spus mai târziu părintele K., și mi-a rămas întiparită în memorie pentru tot restul vieții. Se lupta cu moartea, dar grija pentru fratele lui a întrecut propriile lui suferințe».

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, pp. 18-19)