Pilda Milostivului

Adorm purtat pe braţe şi-apoi mă trezesc viu

Fără urme pe faţă, fără dureri în piept,

Aplaudat de doctori şi de-un umil hangiu

Ce nu a vrut dinarii, donându-şi al său drept.

Ce faci acolo jos, bătut, și plin de sânge?

De ce nu spui nimic, omule nenorocit?

Întreb mâhnit, fără răspuns, inima-mi ce plânge,

Privind cu milă către Hristos cel piticit.

 

Din colbul înroșit, amestecat cu lacrimi,

O mână mă imploră să trag trupul lovit,

Dar nu știu dacă, după cumplitele patimi,

Pot să-l ating fără să fiu învinovățit.

 

Plec plâns, să pregătesc în liniște cântarea,

Doar Domnu-i milostiv şi celui tâlhărit!

Merg mai departe, dar întâlnesc din nou sudoarea

Frunții înspinate ce-mi cere ajutor subit.

 

În fața mea e lumea ce mă aşteaptă-n slavă,

Nu-i timp de-ntârziere şi de-ngrijit bolnavii.

Cred c-am avut distanţa de orice stare gravă,

Să nu ating pe alţii cu ce-au lăsat mârşavii.

 

Ei, cât sunt de răi în lume cei care tâlhăresc!

Cum l-au bătut pe-acela, ce cred c-a şi murit.

Oricum de-acum tot una-i, ce să mai îndrăznesc,

Să mă întorc, când timpu-i deja spre asfinţit.

 

Dar gândul mă petrece ca într-un cerc, închis

În propria-mi cădere, în care-am amorţit.

Trec toţi cei cunoscuţi, ca pe lângă un proscris,

Sperând în sinea lor că-s mort, precum s-a profeţit.

 

Se văd stelele pe cer, soarele-i fugărit,

Iar pe drumul prăfuit mai vine doar un om.

Fără să simt cu trupu-mi, zăresc un chip călit

De munca vieţii sale. E blând ca un bonom.

 

Mă duce cu nădejde spre-un loc de el ştiut,

Des mângâindu-mi fruntea, rostind cuvinte mari,

Despre iubirea lumii ce nu L-a cunoscut

Decât în boli şi-n moarte, ascuns de cămătari.

 

Adorm purtat pe braţe şi-apoi mă trezesc viu

Fără urme pe faţă, fără dureri în piept,

Aplaudat de doctori şi de-un umil hangiu

Ce nu a vrut dinarii, donându-şi al său drept.

 

Am fost pe rând şi unul şi altul dintre noi,

Precum m-a purtat viaţa şi am ştiut alege,

Acum sunt vindecatul ce vine către voi,

Să-ntoarcă lui Hristos răspuns la a Lui lege.

 

Am tot trecut prin lume, pe rând, ca un actor,

Prin roluri de scriptură care m-au învăţat,

Că dincolo de visuri, eu sunt un muritor

Cu mâna întinsă către Singurul Împărat.

 

Nu ştiu dacă-ncercarea, ce o repet într-una,

E ispitire sau răsplată pentru mine,

Dar am simţit cum darul Lui, întotdeauna,

E-n untdelemn şi vin, har ce mă face bine.

 

Cum stai acolo jos, bătut, și plin de sânge?

De ce nu-mi spui nimic, Hristoase, răstignit?

Te-ntreb mâhnit, prinzându-Ţi mâna ce mă strânge,

Privind cu milă către omul nenorocit.

De la același autor

Ultimele din categorie