Pilda semănătorului în iconografie

Iconografie

Pilda semănătorului în iconografie

Pe lângă rolul lor cultic, icoanele au și un rol pedagogic, ajutându-ne să înțelegem mai ușor cuvintele Evangheliei.

„Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit” (Luca 8, 5-8).

Pe lângă rolul lor cultic, icoanele au și un rol pedagogic, ajutându-ne să înțelegem mai ușor cuvintele Evangheliei. Privind, de exemplu, icoana ce ilustrează pilda semănătorului, înțelegem că Cel care seamănă este Mântuitorul Iisus Hristos, iar ceea ce seamănă nu este altceva decât cuvântul lui Dumnezeu, pe care El îl vestește lumii întregi.

Dionisie din Furna, autorul Erminiei bizantine, descrie această icoană într-un mod cu totul și cu totul complex: „Hristos, stând și învățând cu Evanghelia în mână, și înaintea Lui oameni în patru grupe sau orânduieli. Întâia grupă, închipuind sămânța cea de lângă drum: oameni, ca și cum ar vorbi unii către alții și către Hristos nu se uită, și diavolii trăgându-i. A doua grupă, închipuind sămânța cea de pe piatră: oameni ca și cum ar asculta cuvântul cu bucurie, însă un tiran împreună cu ostași cu săbii îngrozindu-i, se întorc înapoia lor la idoli, cărora le aduc închinăciune. A treia grupă, închipuind sămânța cea dintre mărăcini: oameni cu femei, mâncând și bând împreună, și demoni lângă ei. A patra grupă, închipuind sămânța cea de pe pământ bun: preoți, călugări, mireni... rugându-se în biserici sau înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a lui Hristos”.

Cel mai adesea, însă, întâlnim această icoană reprezentată într-un mod mai simplu: Iisus Hristos seamănă cuvântul lui Dumnezeu în chipul semințelor, pe un ogor care simbolizează lumea întreagă. Dintre acestea, unele cad pe drum, fiind mâncate de păsările cerului, altele cad pe piatră, iar altele cad între spini. Nici una dintre aceste semințe nu rodește, ci doar acelea care cad pe pământul bun și roditor al inimilor credincioșilor.