Un egumen oarecare vieţuia în mănăstire cu fraţii și se hrănea din osteneala mâinilor sale și nu primea de la oameni hrană, haine ori aur, ci zicea celor ce-i aduceau lui cele de trebuinţă: „Luaţi-vă ale voastre de aici şi lăsaţi-ne pe noi cu Hristos Dumnezeul nostru, ca Acela să se îngrijească de noi, că El a zis: „Nu te voi lăsa pe tine, nici voi trece cu vederea pe cei ce-mi slujesc Mie. Că mâinile noastre, cele ce pot a ne hrăni pe noi, acelea spre osândă ne vor fi nouă, dacă din osteneli străine ne vom mângâia". Şi s-a învrednicit, pentru aceasta, egumenul a lua darul de la Dumnezeu, că pe demoni, numai prin cuvânt îi gonea. Şi era foarte slăvit pentru viaţa lui cea îmbunătăţită, că numele lui a ajuns chiar până la împărat. Iar împăratul, trimiţând după dânsul, a poftit să se învrednicească de rugăciuni de la dânsul.

Deci, împăratul vorbind cu el şi mult folos luând de la dânsul, i-a dăruit lui aur, iar el a primit. Şi, mergând întru ale sale, egumenul a început a cumpăra cu dobândă, boi şi cai şi argaţi a tocmit. După aceea, a adus la dânsul, ca de obicei, un îndrăcit, ca să gonească demonul. Și a zis stareţul către diavol: „Ieși din zidirea lui Dumnezeu". Și i-a zis lui dracul: „Nu te voi asculta pe tine". Iar stareţul i-a grăit lui: „Pentru ce?" Iar demonul i-a zis lui: „Iată, te-ai făcut şi tu ca unul din noi, că lepădând grija cea spre Dumnezeu, te îndeletniceşti întru cea lumească grijă. Pentru aceea, dar, nu voi ieşi, că de acum n-ai putere asupra mea".

Vedeţi dar, cum începătorul răutăţii, diavolul, se sârguieşte totdeauna şi însetează, ca, de i-ar fi lui cu putinţă, pe toţi oamenii la osândă să-i ducă. Deci, pe unii îi sminteşte, ca să nu poată scăpa nici un om din mâinile lui. Însă, iubitorul de oameni Dumnezeu şi pe acest meşteşug al lui, cu totul înşelător, ni l-a arătat nouă aievea, prin dumnezeieştile Scripturi. Drept aceea, şi acum, adică, arătăm cu dinadinsul unele din acele multe feluri de înşelăciuni ale lui. Și anume, că precum mărturisesc părinţii cei de Dumnezeu purtători, el, diavolul, înşeală minţile celor care se apropie de el. Dumnezeului nostru, slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, p. 175)