Un batrân spunea:

– Câteodată spunem că noi avem dragoste, dar ce fel de dragoste este aceasta? Vreau să spun, ce fel de dragoste duhovnicească, căci nu mă refer la dragostea lumească?! Cum poate un om să ajungă să-i considere pe ceilalți oameni frați și surori?

Poate unii din acești oameni sunt atei sau martori ai lui Iehova. Dar, cu toate acestea, ei sunt frați trupești, deși desigur nu în duh, așa cum sunt ortodocșii unul față de altul. Dar ei sunt totuși frați de sânge. Ar trebui să vărsăm lacrimi și pentru ei. Pe de altă parte, dacă un ortodox ar fi să devină martor a lui Iehova sau catolic, cum ar trebui să plâng? Acum sunt milioane ca ei. Am plâns destul? Nu, și, prin urmare, sunt departe de a avea în mine dragoste adevarată.

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 17)