Mai înainte cu oarece vreme a bântuit, prin îngăduinţa Domnului, o molimă în pustia noastră şi, după ce a murit un oarecare cuvios părinte virtuos şi după ce a fost înmormântat în cimitir, a doua zi, a mai murit unul dintre fraţii mai cu neluare aminte şi a fost înmormântat deasupra corpului cuviosului bărbat. După încă o zi, când a murit un alt părinte, au venit să pună în mormânt rămăşiţele lui şi au găsit că a aruncat jos de pe el cuviosul bărbat corpul fratelui păcătos. Apoi, socotind că din întâmplare a fost acest lucru şi nu anume printr-o minune, iarăşi luându-l, au pus deasupra părintelui pe frate. Iar când au venit ziua următoare, iarăşi au găsit că virtuosul bărbat l-a aruncat departe pe frate.

Înştiinţându-se despre aceasta, cuviosul părintele nostru stareţ a venit la faţa locului şi, intrând în mormânt, zice bătrânului mort, cu numele Ioan: „Avvă Ioane, în viaţa ta ai fost blând şi îndelung răbdător”. Şi, luând cu propriile mâini rămăşiţele fratelui, le pune peste bătrân şi iarăşi zice către el: „Avvă Ioane, poartă-l pe fratele, chiar dacă era păcătos, cum şi Dumnezeu poartă păcatele lumii”. Şi din acea zi nu a mai aruncat bătrânul corpul fratelui.

(Sfântul Anastasie Sinaitul, Povestiri duhovniceşti, traducere din limba greacă veche de Laura Enache, Editura Doxologia, 2016, pp. 59-60)