La Peștera de nevoitori a Sfinților Părinți Dionisie Retorul și Mitrofan, părintele Gherasim, dimpreună cu obștea, s-a îngrijit în anul 1958 ca, la pomenirea lor de peste an (9 iulie), să cumpere pește pentru 30-40 de persoane.

La privegherea acestor Sfinți Părinți, fiindcă are loc după praznicul Sfântului Atanasie Athonitul la Marea Lavră (5 iulie), au venit și au slujit doi arhierei, Constantin de Kozana și Antonie de Xanthi, care au fost însoțiți de mulți alți pelerini, laici și monahi, în număr de peste o sută de persoane.

Bucătarul, părintele Damaschin de la obștea Danieleilor, văzând venirea neașteptată și în număr mare a pelerinilor, s-a aflat într-o postură neplăcută, pentru că nu știa în ce mod să administreze situația, și l-a întrebat pe părintele Gherasim ce ar trebui să facă.

Părintele Gherasim, plin la rândul lui de grijă și neliniște, i-a spus:

– Părinte, numărul pelerinilor noștri este de peste o sută. Ce-o să ne facem acum? Ce-o să le dăm să mănânce, cum o s-o scoatem la capăt?

Bucătarul i-a răspuns:

– Părinte Gherasim, peștii sunt pentru treizeci, cel mult patruzeci de persoane. Ce-o să facem cu restul? Avem doi arhierei și o să ne facem de râs. Ce spui să facem, părinte?

Părintele Gherasim nu știa ce să spună, uitându-se la el gânditor și încurcat. Însă, pentru că părintele Damaschin era un om cu o credință mare și cu încredere în Dumnezeu și în Sfinții prăznuiți, a continuat cu toată simplitatea ce-l caracteriza, astfel:

– Părinte Gherasim, să avem credință în Dumnezeu, în Preasfânta noastră Maică și în Sfinții pe care îi sărbătorim și ei o să se îngrijească de toate. Noi nu mai putem face nimic.

Discuția aceasta avea loc la priveghere, iar dimineața trebuia să se așeze masa pentru toți care au stat la priveghere și pentru alte persoane care aveau să mai vină între timp.

Astfel, părintele Damaschin l-a asigurat pe părintele Stareț Gherasim că Dumnezeu va purta de grijă în așa fel încât nimeni să nu fie mâhnit. Și, spunând aceasta, a luat de îndată candela de la icoana Sfinților prăznuiți Dionisie și Mitrofan, și a pus tot untdelemnul din ea în tava uriașă, unde se preparau peștii.

Când s-a apropiat ceasul să împartă peștii în porții, părintele Damaschin, spunând fără oprire rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă și mă ajută în ceasul acesta!” și rugându-se Sfinților prăznuiți, a început să dea porțiile la diaconii – ospătari – care slujeau la trapeză.

A împărțit peștele în porții și acestea au depășit numărul patruzeci, cinzeci, șaizeci, optzeci, o sută… și tava părea să nu se golească, astfel că au mâncat mai mult de o sută de oameni la amiază și seara și, la sfârșit, au rămas pești și pentru ziua următoare!

Părintele stareț Gherasim cu obștea sa, părintele Damaschin și ceilalți părinți, care știau câți pești au cumpărat pentru praznic, când au văzut că nu doar au ajuns, dar au și prisosit pentru ziua următoare, au făcut o rugăciune specială pentru a-L slăvi pe Dumnezeu și a mulțumi Sfinților pentru negrăita minune. Și aici s-a împlinit spusa evanghelică: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” și „știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele” (Matei 6, 33 și 32) și „înainte de a le cere pe acestea vi se vor da”.

(Monahul Andrei Aghioritul, Patericul Sfântului Munte, traducere de Pr. Dr. Gabriel Mândrilă, Editura Sophia, București, 2013, pp. 166-167)