Pocăința ca atu (Luca 7, 36-50)
Aidoma femeii păcătoase și noi suntem chemați la pocăință. Alabastrul cu mir pe care L-ar vrea Domnul de la noi îl reprezintă lacrimile și rugămințile de iertare. Toate acompaniate de dragostea pentru aproapele. Putem alege să rămânem în tabăra cârcotașilor, precum fariseii, ori să I ne alăturăm, precum cea din narațiune. De noi depinde. Îndrăzniți!
Aspecte introductive
Seria de minuni și dialoguri prezentate în cel de-al șaptelea capitol al relatării Sfântului Luca e acompaniată și de un episod care se remarcă prin duioșie. O iertare. Evenimentul se petrece la masă, în casa unui fariseu. Aparent irelevante, detaliile sunt totuși extrem de importante în context. Căci, nu întâmplător iertarea unei femei păcătoase are loc în casa unui fariseu și într-un cadru public. Mesajul transmis e unul extrem de puternic. Sparge cutume culturale și pune accentele cum se cuvine.
Vasul, mirul și iertarea
Adăstat în casa fariseului spre a lua masa, Învățătorul e interpelat de o femeie păcătoasă. Să ne-nțelegem! Nu una care se considera astfel, ori care-și ascundea cu dibăcie neputințele, pozând într-un personaj virtuos. Dimpotrivă. O persoană care era îndeobște cunoscută pentru căderile sale și care nu se sfia să le expună. S-ar putea spune că suferea de păcate profesionale. Ceea ce contează pentru Iisus nu este, însă, căderea, ci pocăința. Cuvinte cu aceleași inițiale, ele se poziționează din perspectivă semantică, fiecare în partea opusă celuilalt.
Cea în cauză nu vine cu mâna goală. Aduce un vas de alabastru cu mir. O substanță prețuită pentru mirosul și valențele ei. Costisitoare chiar, precum țin să precizeze cei care se îngrijesc de imortalizarea celor petrecute. O folosește spre a unge picioarele Domnului, pe care le șterge cu părul capului ei. Spre indignarea gazdei, care pune la îndoială calitățile de prooroc ale invitatului Său. Citindu-i gândurile, acesta îi spune o poveste cu tâlc. Una în care i se arată că scopul întregii povești îl reprezintă reliefarea importanței iubirii ca mobil al actului iertării. Întrucât gestul ei nu era unul formal, femeia primește din partea Sa iertarea păcatelor. Un murmur străbate atunci mulțimea. Căci, deși sunt capabili să vadă în Fiul Întrupat un om dotat cu calități aparte, nu pot admite divinitatea Lui. El n-are, însă, vreme de polemici inutile. Se concentrează pe femeie. Îi adresează cuvinte menite a răscoli formalismul religios al reprezentanților tagmei fariseilor care se găsesc acolo. „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace”, Îi spune femeii. Lucru adevărat. Probat prin fapte. Căci ce om lipsit de această virtute extrem de importantă ar fi capabil să facă un gest extrem precum al ei? Cine și-ar putea asuma nu doar oprobriul public, șoaptele de la colțuri și disprețul vădit al unei categorii sociale extrem de locvace altminteri, ci și durerea unei respingeri din partea Izbăvitorului? Cu siguranță doar un om bine statornicit în Taina Iubirii și conștient de dimensiunea taumaturgică a pocăinței. Nimeni altul.
În loc de concluzii
Intensă sub aspectul evenimentelor și înzestrată cu un mesaj peren, pericopa evanghelică pe care o avem în vedere este una ce merită citită și analizată. Vine să prezinte un tablou ale cărui tușe dominante le reprezintă clișeele culturale. Unele cărora Hristos le opune valori precum dragostea și elemente cu valență taumaturgică precum pocăința. Aspecte ale căror consecințe cuprind elemente precum iertarea păcatelor. Aidoma femeii păcătoase și noi suntem chemați la pocăință. Alabastrul cu mir pe care L-ar vrea Domnul de la noi îl reprezintă lacrimile și rugămințile de iertare. Toate acompaniate de dragostea pentru aproapele. Putem alege să rămânem în tabăra cârcotașilor, precum fariseii, ori să I ne alăturăm, precum cea din narațiune. De noi depinde. Îndrăzniți!
Pomenirea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca – popas, reper și întărire duhovnicească spre Înviere
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro