Aşa cum pomul se face cunoscut după roadele sale, la fel şi pocăinţa. Pocăinţa mincinoasă se face de nevoie, fără voia omului, fără durere şi zdrobire a inimii, fără întristare şi suspine. Asemenea pocăinţă a arătat-o Faraon; căci pentru orice plagă venită asupra Egiptului se pocăia; însă îndată ce plaga trecea, o lua iar de la început cu păcatul. Asemenea pocăinţă mincinoasă o aveau şi iudeii, care în nenorocirile lor se căiau, iar după ce acestea treceau, uitau de Dumnezeu. Asemenea pocăinţă o au şi astăzi cei mai mulţi oameni; fiindcă, când se află în primejdie şi sunt loviţi de necaz, se pocăiesc şi cer iertare de la Dumnezeu; însă îndată ce primejdia trece, le trece şi pocăinţa. O astfel de pocăinţă este lipsită de folos.

(Arhim. Filothei Zervakos, Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, p. 231)