Dacă cineva, fiind nedumerit, ar spune că păcatul celui ce se pocăieşte se iartă prin rugăciunea de iertare a duhovnicului - şi deci de ce acestuia nu i se îngăduie să se împărtăşească cu Sfintele Taine, odată ce a fost iertat şi îndreptat? - Acestuia îi răspundem în trei chipuri: 1) adevărat este că se iartă păcătosului păcatul, însa nu de-a dreptul, ci socotind că el va împlini canonul şi va sta departe de Sfânta Împărtăşanie (fiindcă de aceea duhovnicul, înainte de iertare, îi hotărăşte canonul şi lipsirea de Sfintele Taine); 2) adevărat este că se iartă păcătosului păcatul, nu însă şi pedeapsă şi certarea pentru păcat, cu alte cuvinte canonul, în care se cuprinde şi îndepărtarea de la Sfânta Împărtăşanie. Fiindcă şi păcatul lui David s-a iertat cu adevărat de Dumnezeu - când Natan i-a spus:, Domnul a ridicat păcatul tău” - dar nu s-a iertat şi pedeapsa pentru păcatul lui, fiindcă, după aceasta iertare, el a fost izgonit din împărăţia sa de către fiul său, Abesalom, şi sabia nu s-a îndepărtat de casa lui şi alte nenumărate răutăţi a pătimit, după cum însuşi Natan i le proorocise; 3) adevărat este că se iartă păcătosului păcatul, dar este nevoie ca păcătosul să fie pus la încercare şi, cu timpul, să fie întărit în harul lui Dumnezeu.

În sfârşit, îţi spunem, frate, ca acel canon pe care ţi-l va da duhovnicul (după Canoanele Sfinţilor Părinţi n. n.), trebuie să-l împlineşti cât mai repede cu putinţă, adică câtă vreme te afli în harul lui Dumnezeu, şi să nu amâni, fiindcă nu ştii ce ţi se va întâmpla mâine; „că nu ştii la ce poate da naştere ziua de mâine” (Pildele lui Solomon 27:1). [...]

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Dulce sfătuire, Editura Credinţa Strămoşească, 2000)