Din zarea albă–n depărtare,
Coboară blând un bătrânel;
Cu pas ușor și cu răbdare,
Și cu privire de învățăcel.

El duce-n sacul lui cel mare,
Nu aur sau palat, nici tron;
Ci bunătate și iertare,
Și-un dar micuț la orice om!

Trece ușor, pe lângă multe case,
Nu bate-n ușă, nici nu cere;
Ci lasă-n suflete curate,
Un strop de pace și putere!

Iar când se pierde-n depărtare,
Rămâne-n urmă, o lumină;
Și nu e vis, e Sfântul Nicolae, 
E adevăr, ce-aduce pace și ’hodină!