Încă sunt vii emoțiile participării la Marșul pentru Familie, organizat duminică, 7 iunie, de către Asociația Familia Tradițională și Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor. O frumoasă revărsare de părinți, copii, baloane, pancarte cu mesaje de bun simț și normalitate, zâmbete, pace și bună dispoziție s-a putut vedea timp de o oră și ceva, din Parcul Copou, până în fața Școlii Gheorghe Asachi – locul în care, la final, o scenă s-a umplut de copii care cântau, de alți copii care, fascinați, ascultau cântecele și de părinți care savurau frumusețea momentului. Neprogramat, dar primit cu interes și bucurie a fost momentul de întâlnire a participanților la marș cu participanții la o procesiune religioasă organizată de Episcopia Romano-Catolică. Cele două grupuri s-au salutat cu respect reciproc, oferind o lecție de bună înțelegere.

Ca orice eveniment încheiat cu bine, este nevoie de a mulțumi Bunului Dumnezeu pentru ajutor, dar și de a avea o evaluare pe care organizatorii o vor face imediat, pentru a se vedea ce a fost bun sau mai puțin bun, ce se poate îmbunătăți, cum se pot gândi viitoarele activități, luându-se în calcul experiența acumulată în ultimul eveniment.

Ca participant la marș, am remarcat starea generală de bucurie și pace, dar am observat la unele persoane o preocupare față de policromia marșului – mai precis, față de prezența baloanelor în multe și vii culori, ceea ce ar crea suspiciunea că mesajul vizual al marșului poate fi asimilat cu promovarea homosexualității. Câteva remarci sunt necesare:

-         Promotorii marșului nu au nimic de a face cu vreo luptă împotriva homosexualității. Nu că ar agrea așa ceva, ci pentru că e prea frumoasă viața de familie în consistența ei firească de tată-bărbat, mamă-femeie și copiii văzuți nu ca un moft ce ți-l comanzi tehnic la o mamă surogat, ci un minunat dar primit de la Dumnezeu. Când e atâta frumusețe în familia privită așa, e păcat să îți pierzi timpul și energia în lupte surde și partizane. Unul dintre principiile de bază din activitatea organizatorilor marșului nu este de a lupta împotriva cuiva, ci de a pleda pentru ceva.

-         Promotorii marșului și ai întregii Săptămâni pentru Familie au vrut să atragă atenția nu asupra derapajelor sexuale, oricum s-ar numi ele, ci asupra nevoilor fundamentale ale copilului. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre nevoile și educația copiilor noștri ca despre vlăstarul pomului tânăr și tutorele lui: un vlăstar de pom are daruri și nevoi. Tot secretul este să-i vezi darurile, să-i împlinești nevoile și să-i asiguri creșterea corectă pentru a nu ajunge un pom strâmb și neroditor, ci unul plin de roade. O metaforă teribilă! Asta s-a căutat prin orice eveniment desfășurat în Săptămâna Familiei, inclusiv la marșul de duminică.

-         Policromia nu înseamnă neapărat curcubeu. Aici sunt, de fapt, confuzia și frica: confuzia policromiei cu un curcubeu și frica de a nu fi asimilați cu susținătorii homosexualității. Am fi nedrepți față de copiii noștri dacă, de frica unui curcubeu, le-am procura hăinuțe sau jucării mono sau bicolore. Se duc farmecul și bucuria copilăriei. Sigur că trebuie să fim atenți la detalii și nuanțe, dar nici să nu exagerăm! Dacă vom vedea o doamnă îmbrăcată cu haine în mai mult de trei culori, o putem suspecta de prost gust vestimentar, dar nu de a fi susținătoarea homosexualității. La fel și cu un bărbat care poartă o cămașă cadrilată. Anul trecut, participanții au purtat moriști multicolore, anul acesta baloane multicolore. Nici anul trecut nu a fost vreo suspiciune, cum că moriștile ar promova homosexualitatea, nici anul acesta nu trebuie să ne sperie baloanele multicolore. Și, până la urmă, curcubeul nu trebuie demonizat. El este semnul unui legământ între om și Dumnezeu. Poate că, dacă simțim că acest simbol cromatic, curcubeul, a fost confiscat de vreo ideologie, ar trebui reflectat mai mult la modul în care îl putem lua înapoi.

-         Mesajul a fost transmis nu doar prin culorile baloanelor, ci și prin textele pancartelor sau prin cântările participanților. Nu se poate reduce tot la frica de culoare și nu se poate trece cu vederea mesajul textual sau cel al cântecului. „Dragostea adevărată a părinților va face copilul un om mare”, „Visurile copilului sunt realitățile lui”, „Mami, tati, îmi dați o îmbrățișare?” ori cântările religioase pe care le-am auzit spun mai mult decât culoarea și cred că fac suficient pentru a se crea distanța între cele două tipuri de mesaj.

Cu bune sau mai puțin bune, marșul a fost un exercițiu civic demn de toată lauda. Efortul celor 3.500 de participanți, de a se lipsi de confortul week-end-ului și de a veni la o astfel de acțiune este un semn încurajator pentru organizatori și un moment de optimism pentru ceea ce înseamnă familia tradițională. Prea mult auzim în ultimul timp de reconsiderări fundamentale despre ce se vrea să fie familia, prea mult uităm de firesc. E timpul să ne reamintim de ce frumuseți ne-a lăsat Dumnezeu în viața de aici și să le trăim în intensitatea lor firească. Altfel, riscăm să ne pierdem nu doar identitatea firească, ci și însăși calitatea umană.

La final, reintrând în calitatea de co-organizator, aș dori să adresez un mare mulțumesc celor care au participat la Marșul pentru Familie, voluntarilor noștri și tuturor colaboratorilor care au contribuit la organizarea și promovarea acestui eveniment!