Ale lui Dumnezeu sunt cerul şi pământul şi munţii cei de aur şi pietrele scumpe. El n-are nevoie de lucrurile noastre, că zice Proorocul David: „Domnul meu eşti Tu, că bunătăţile mele nu-ţi trebuiesc”. El se uită la inimă. Să dăm cu părere de rău că n-am făcut mai mult bine, că n-am dat mai mult. Aceea e milostenia cea mai primită la Dumnezeu.

De aceea, când faceţi praznic, spune Mântuitorul, nu chemați la praznicul vostru pe bogaţi sau neamurile. Am pregătit, am tăiat un porc, am tăiat curcanii, am făcut plăcinte, am făcut pâine, am pregătit băuturi. Nu chema neamurile, nici pe cei bogaţi, ca nu cumva făcând şi ei vreun praznic să te cheme înapoi, că ţi-ai luat plata pe lumea asta. Cheamă pe săraci şi pe străini.

Iaca aici plătesc oameni praznic (pomenire) de prin toată ţara. Exact după Evanghelie pot să facă praznic. Unii dintre ei nici nu mai vin pe la praznic. Şi omul trimite: „Părinte, să faci un praznic”. Trimite pomelnicul lui pentru cei morţi. Da, aici e drept după Evanghelie. Că nu vin neamurile lui, aici vin oameni străini. 

(Ne vorbește Părintele Cleopa, volumul 15, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 16)