Când ai gând înțelept, ai ajutor în propria ta ființă pentru înzdrăvenire

Cuvinte duhovnicești

Când ai gând înțelept, ai ajutor în propria ta ființă pentru înzdrăvenire

Când avem gând înțelept, gândul înțelept ne îndreptează spre fapte bune. Faptele bune, întărindu-se în noi, devin puteri sufletești, devin virtuți, întăriri. Și întărirea aduce cunoștință.

Un Sfânt al Bisericii noastre, Sfântul Maxim Mărturisitorul, tâlcuind duhovnicește cuvântul acesta: „Nu am om” (Ioan 5, 7), spune că prin cuvântul „om” trebuie să înțelegem „gând înțelept”, gândul cel înțelept. Când ai gând înțelept, ai ajutor în propria ta ființă pentru înzdrăvenire, pentru întărire, pentru împuternicire.

Scăldătoarea de la Vitezda, duhovnicește, trebuie înțeleasă ca virtutea capabilă de cunoștință. Ce înseamnă aceasta? Când avem gând înțelept, gândul înțelept ne îndreptează spre fapte bune. Faptele bune, întărindu-se în noi, devin puteri sufletești, devin virtuți, întăriri. Și întărirea aduce cunoștință. Deci, gândul cel bun, gândul înțelept, omul, care este gândul înțelept, ne îndeamnă la fapte bune. Faptele bune, întărindu-se în noi devin virtuți și ne înzdrăvenesc. Și întărirea în bine, întărirea în virtute, aduce cunoștința de Dumnezeu, ne ridică mai presus de lumea aceasta, întru cunoștință. Asta ar însemna că omul întărit sufletește, omul care nu mai este slăbănog, acela este un om virtuos și un om plin de cunoștința lui Dumnezeu.

Și tot Sfântul Maxim Mărturisitorul, în tâlcuirile lui, spune că: „Bărbat puternic este acela care unește făptuirea cu cunoștința”, cunoștința cu făptuirea. Deci, dacă știm niște lucruri bune și le și facem, prin acelea ne întărim și așa devenim bărbați puternici.

(Părintele Teofil PârâianVeniți de luați bucurie, Editura Teora, București, 2007, p. 52)