Hristos Dumnezeu i-a spus în timpul răstignirii tâlharului înţelept: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. Însă după aceste cuvinte ale lui Iisus Hristos, acestui tâlhar i-au fost sfărâmate fluierele picioarelor, şi el s-a chinuit câteva ceasuri, atârnând doar pe mâini.

Astfel şi oricare păcătos care s-a pocăit, dacă nu va purta epitimia de bunăvoie în osteneala postului, rugăciunii şi mătăniilor, sau epitimia unei boli de lungă durată, sau alte suferinţe; atunci după moartea lui se cuvine să fie pomenit, pentru ca să se izbăvească de temniţă, asemenea tâlharului amintit.

Nu fără temei a orânduit Biserica Ortodoxă pomenirea bisericească a celor răposaţi, citirea Psaltirii, milostenia.

Sunt binevenite şi rugăciunile particulare. Dacă, după părerea ta, soarta celui răposat a hotărât-o doar rugăciunea de dezlegare a duhovnicului, atunci ar fi fost inutilă regula de pomenire stabilită de către Biserică; iar ea aduce un mare folos răposaţilor care s-au pocăit, nu aduce folos doar păcătoşilor care nu s-au pocăit, sau necredincioşilor, sau celor de altă credinţă şi ereticilor.

(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, p. 96)