Domnul nu a condamnat postul în sine, însă nu era de acord cu cei care nu îl dedicau exclusiv lui Dumnezeu, ci voiau pur şi simplu să pară mai sfinţi decât erau în realitate.[1] Prin referirea la post, Iisus trimite de fapt la profeţia lui Ioil care, călăuzit de Duhul Sfânt, dezaproba şi el postul formal, secondat de gesturi spectaculoase, care să atragă atenţia, când spunea: „întoarceţi-vă de la Mine cu toată inima, cu post, cu plânsei şi cu bocete! Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele şi întoarceţi-vă la Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milos şi plin de îndurare” (Ioil 2, 12). Dacă fariseii şi ucenicii lui Ioan posteau într-adevăr frecvent (Mt 9, 19; Mc 2, 18; Lc 5, 33), chiar şi de câte două ori pe săptămână, mai cu seamă lunea şi joia, Domnul nu dezaprobă nicidecum postul acelora.[2]

Nici chiar fariseul din pildă nu a fost dat ca exemplu negativ de Iisus pentru că postea de două ori pe săptămână, ci numai pentru că şi-a judecat aproapele situându-se pe sine mai presus. De altfel, pilda precizează că vameşul s-a întors mai îndreptat la casa lui decât colegul lui de rugăciune, dar nu înseamnă că rugăciunea aceluia a fost total respinsă. Din Evanghelii, rezultă că Hristos nu le-a impus ucenicilor Săi şi, de fapt, nici nouă nişte reguli precise de post şi nici zile speciale, dar i-a atenţionat totuşi că, pentru a-i scoate pe demoni, au nevoie şi ei de post mai mult şi de rugăciune, altfel demonii nu se supun (Mc 9, 29).[3] Ca şi profeţii de dinaintea Sa, El a atras atenţia asupra primejdiei de a respecta un post pur formal care să nu fie expresia înfometării şi a însetării după Dumnezeu recomandată de Amos (7, 11) şi cu atât mai puţin a iubirii aproapelui.

Cu multe secole în urmă se descoperise, prin profetul Isaia, care este cu adevărat postul agreat de Dumnezeu. Inspirat de Duhul, acela a zis: „Ei în toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele ca şi cum ar fi înfăptuit dreptatea: „La ce ne mai foloseşte să postim-zic ei-dacă Tu nu vezi? ” La ce să ne chinuim sufletul dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta? Pentru că zice Domnul: în ziua postului vostru vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri. Voi postiţi ca să vă mâniaţi şi să vă certaţi, ca să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia ca glasul vostru să se audă sus... Nu ştiţi voi postul care îmi place? zice Domnul, Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casa ta pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu... Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău, El va zice: Iată-Mă” (Is 58, 2-9).[4]

Din contextul isaian rezultă indubitabil că, în pofida achitării conştiincioase de un post pur formal, cei vizaţi de acest aspru rechizitoriu nu probau deloc iubirea aproapelui aşa cum poruncea legea divină, pentru că nu puteau renunţa la unele păcate ce duceau la distrugerea iremediabilă a raporturilor interumane. De aceea, falsului post, care era expresia unei decizii exclusiv omeneşti ce se limita la o mortificare pur exterioară şi excesiv de formală, profetul îi opune convertirea inimii concretizată prin schimbarea radicală a conduitei faţă de semeni,[5] Adevăratul post nu trebuie prin urmare să se limiteze la nişte practici exterioare, ci implică mai înainte de toate abandonarea tuturor faptelor ce contravin principiilor evanghelice, precum şi a plăcerilor nepennise.[6]

În Noul Testament este intensificată mai ales dimensiunea postului ca înnoire şi îmbogăţire spirituală prin smerenie şi pocăinţă sinceră, precum şi legătura dintre post ca înfrânare de la hrană materială şi post ca înfrânare de la păcat, adică de la gânduri, cuvinte şi fapte rele, postul fiind însoţit întotdeauna de rugăciune. Mântuitorul Iisus Hristos a recomandat postul ca pe un mijloc de intensificare a legăturii omului cu Dumnezeu (cf Mt 6, 16-34) şi ca mijloc de luptă împotriva ispitelor şi a puterii diavolului (cf Mt 17, 21). (Pr. Fronea Mihai, Parohia „Sfanţul Mare Mucenic Gheorghe” - Topile)