Praznicul Învierii la Catedrala Episcopală din Caransebeș

Episcopia Caransebeşului

Praznicul Învierii la Catedrala Episcopală din Caransebeș

De 19 ani, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, se roagă la slujba Învierii împreună cu preoții și credincioșii din Banatul de Munte. Și în acest an, în noaptea Sfintelor Paști, la Catedrala Episcopală din Caransebeș, ierarhul a săvârșit slujba Învierii la care au venit foarte mulți credincioși.

Cu toții au primit Sfânta Lumină de la Părintele Episcop, adusă în Episcopia Caransebeșului de la Mormântul Domnului din Ierusalim, de o delegație de la Centrul Eparhial, care a întâmpinat-o pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara. În continuare au înconjurat cu toții sfântul locaș și au participat la prima parte a Utreniei Învierii, pe esplanada Catedralei episcopale.

Rânduiala a continuat în catedrală, la finalul căreia, ierarhul potrivit obiceiului, a sfinţit „Paştile”, pâinea şi vinul, din care credincioşii vor lua în fiecare zi din Săptămâna Luminată.

Sfânta Liturghie a praznicului Învierii Domnului a fost săvârşită la Catedrala Episcopală, în prima zi a Sfintelor Paşti, de către Părintele Episcop. La sfânta slujbă au participat numeroşi credincioşi, iar răspunsurile au fost date de corul acestui sfânt locaş, condus de părintele Petru Paica.

„Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, pentru acest Praznic luminat și îi mulțumim că ne-a ajutat să parcurgem aceste 7 săptămâni de post și de rugăciune. Rugăm pe Domnul să ne întărească, să ne dea putere de sus și să ne ajute ca toată viața să luptăm lupta cea bună, iar la finalul acestei vieți, la finalul acestei călătorii pământești, să putem asculta și noi cuvintele de binecuvântare ale Mântuitorului: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii», a subliniat Preasfințitul Lucian.  

„Le dorim multă sănătate tuturor preoților și credincioșilor din Eparhia noastră, o săptămână cu adevărat luminată și să nu uităm că salutul creștinesc din această perioadă este și o mărturisire de credință. Să ne salutăm între noi cu multă credință și cu multă dragoste, zicând: «Hristos a înviat!» și să răspundem: «Adevărat a înviat!», astfel încât să fim și să rămânem și noi mărturisitori ai Învierii lui Hristos și fii ai Celui Preaînalt, pentru că suntem înfiați prin jertfa Mântuitorului de pe Crucea Golgotei și vom moșteni Împărăția cerurilor dacă vom trăi o viață în Hristos, o viață frumoasă în lumina Învierii Mântuitorului nostru”, a mai spus ierarhul.

La orele 18:00, Preasfinţia Sa a oficiat slujba Vecerniei sau „A Doua Înviere”, tot în Catedrala episcopală din Caransebeş, în cadrul căreia, potrivit tradiţiei Bisericii noastre, a fost citită pericopa evanghelică în mai multe limbi.

Citește despre: