Preasfinţitul Macarie al Europei de Nord: „Încercările prin care trece și acum familia Nan depășesc cu mult tot ceea ce credeam că pot să văd în materie de suferință umană”

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Preasfinţitul Macarie al Europei de Nord: „Încercările prin care trece și acum familia Nan depășesc cu mult tot ceea ce credeam că pot să văd în materie de suferință umană”

„În cei opt ani de când îi slujesc pe românii ortodocși din țările scandinave, stând de veghe la mântuirea lor, am văzut multe situații grele, unele chiar dramatice. Dar încercările prin care trece și acum familia Nan depășesc cu mult tot ceea ce credeam că pot să văd în materie de suferință umană.” (Preasfinţitul Macarie al Europei de Nord)

Aparent fără nici un motiv, poliția norvegiană a intrat luni seară, 21 noiembrie, în casa familiei Nan și l-a arestat pe Dumitru. Mihaela, soția, cu cei doi copii se află în vizită în România, în scopul atenuării șocului emoțional la care au fost supuși prin despărțire, vreme de un an. În tot acest timp este pe rol un proces pe care statul norvegian l-a intentat celor doi soți, însă fără specificația de a părăsi – fie și temporar – Norvegia. Cu toate acestea, în absența unei hotărâri judecătorești și nesocotind cele mai elementare drepturi, Dumitru Nan a fost azvârlit în închisoare. De ce? Care este motivația, baza legală, juridică a acestui act brutal? Cu ce contribuie această arestare la normalizarea situației?

Eu, ca păstor al turmei încredințate de Dumnezeu, sunt cutremurat de ceea ce văd și aud. Cred că suferința la care sunt supuși acești oameni e prea mare, iar rezolvarea cazului lor pare foarte îndepărtată. De aceea, rog autoritățile române să cerceteze situația și să facă demersurile necesare pentru clarificarea ei.

Pe de cealaltă parte, cu smerenie, tristețe, dar și speranță, plec genunchiul neîncetat la rugăciune pentru această chinuită familie de români. Același lucru vă îndemn să faceți și voi, frați creștini, pentru ca Bunul Dumnezeu să se îndure și să ridice, așa cum știe El, grelele încercări ale familiei Nan. Cu atât mai mult acum, când la orizontul ființei noastre spirituale se întrezărește marele praznic al Nașterii Domnului – care este prin excelență sărbătoarea familiei, a nașterii de prunci, a bucuriei de a fi împreună –, se cuvine să nu-i abandonăm pe acești compatrioți ai noștri.

Să ne rugăm cu toții, cu toată puterea, că mult poate face rugăciunea de obște în fața lui Dumnezeu! Așadar, să îndrăznim! Cauza noastră e dreaptă, iar Dumnezeu știe și vede toate acestea. Trebuie însă să ne vadă și pe noi în stare de jertfă a rugăciunii și a postului.

„Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți, neamuri, și vă plecați!” (Isaia 8, 9)

Citește despre: