Să nu uităm că una e lupta și suferința omului mărturisit și alta e suferința omului nemărturisit. Unul e luminat la minte, liniștit și câștigă din nou nevinovăția, celălalt e întunecat, îndărătnic și mai rău se afundă. Unul e ascultător de duhovnic, – asta-i ușurează răbdarea încercărilor; celălalt nu ascultă de nimeni, ceea ce-i face îndreptarea cu neputință.

Cunoștința cea din pățanie sau învățăturile din durere – singura cale care poate învăța ceva pe oameni.

E bine să luăm aminte la însăși mărturia prorocului David – „Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea! Și îndată ai ridicat pedeapsa păcatului meu” (Psalmul 31, 6) –, precum că îndată după mărturisire Dumnezeu ridică pedeapsa păcatului; totuși, înduri încercări și de multe ori, ani de zile în șir. Să fim înțeleși: încercările acestea nu-s pedeapsă, ci școală, lumină pentru minte și milă de la Dumnezeu. Că le simțim ca suferințe? De nu le-am simți ca atare, n-am învăța nimic. Precum plăcerea e dascălul păcatelor, așa durerea e dascălul înțelepciunii; iar din odihnă, până acuma încă n-a ieșit ceva de folos.

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, pp. 166-167)