Dreptmăritori creştini,

Astăzi este Duminica dinaintea Naşterii Domnului, în care s-a rânduit de Sfânta noastră Biserică citirea unei liste lungi a strămoşilor după trup ai lui Hristos, ai lui „Adam cel de pe urmă” (I Cor. 15, 45). Se numeşte „cartea neamului lui Iisus Hristos”, adică a seminţiei din care S-a născut Fiul lui Dumnezeu ca Om şi Mântuitor al oamenilor.

Această „carte” se citeşte înainte de Crăciun pentru a arăta că Domnul este o Persoană reală, născută pe pământ pentru noi. Pe de altă parte, textul evanghelic ne încredinţează că precum cele prezise despre Mesia s-au realizat la „plinirea vremii”, tot aşa toate făgăduinţele lui Dumnezeu se vor împlini, cu exactitate, la vremea potrivită.

Iubiţi credincioşi,

Atât în Evanghelia după Matei (cap. 1), cât şi în Evanghelia după Luca (cap. 3) apare „cartea neamului lui Iisus” sau genealogia Mântuitorului. Sunt prezentate numele strămoşilor după trup ai lui Hristos, 42 la număr, grupate în trei perioade, fiecare cu câte paisprezece nume.

Prima serie, de la Avraam până la proorocul David, epoca de formare a poporului evreu; a doua, de la David până la strămutarea evreilor în Babilon, epoca măririi şi apoi a decăderii acestui popor; iar a treia, de la robia babiloniană până la Hristos, perioada aşteptării lui Mesia.

Prin această genealogie, Sfânta Scriptură vrea să ne dovedească faptul că Răscumpărătorul omenirii aparţine istoriei, fiindcă a avut strămoşi, pe Avraam, Isaac şi Iacob, pe David, Solomon, Zorobabel, Iosif şi alţii. Alături de bărbaţii evrei, apar şi unele femei străine ca Rahab cananeeanca, Rut moabiteanca şi Betşeba heteeanca. Deci, Mântuitorul aparţine unei familii de popoare semitice, orientale, ca Unul Care prin naşterea Sa va întemeia Biserica în care sunt chemate să intre toate popoarele lumii spre a se bucura de roadele operei mântuitoare.

Cel întrupat şi născut pe pământ nu este un om ca toţi oamenii şi nu este un geniu ca toţi ceilalţi întemeietori de religii sau un „înşelător”, cum L-au numit iudeii din vremea Sa. Despre El ne vorbesc profeţii Vechiului Testament, care au fost iluminaţi de Duhul Sfânt. Cu multe veacuri înainte ca Fiul lui Dumnezeu să Se nască, ei anunţă zămislirea Lui (Fac. 3, 15), timpul venirii Lui (Fac. 49, 10; Dn. 9, 25), locul naşterii Lui, Betleemul (Mih. 5, 1). Ei prezic că Se va naşte din neamul lui David (Ps. 88, 3; Ier. 23, 5) şi că Se va numi Nazarinean (Jud. 13, 5). Se prooroceşte că va fi mijlocitorul unui Nou Legământ (Is. 42, 6) şi piatra unghiulară a Bisericii (Ps. 117, 22).

De asemenea, se spune că va fi respins, prigonit, va intra în Ierusalim, va fi vândut cu 30 de arginţi, va fi răstignit, adăpat cu oţet şi fiere, va muri şi va fi îngropat, iar după aceea va învia şi Se va înălţa de-a dreapta Tatălui (vezi: Ps. 21, 1-8; 23, 7; 68, 25; 109, 1; Is. 50, 6; 53, 9-12; Za. 9, 9; 11, 12; 13, 6 ş.a.).

Când a sosit „plinirea vremii” (Gal. 4, 4), adică atunci când toate făgăduinţele Dumnezeieşti s-au împlinit, Domnul S-a întrupat, aşa cum a fost prezis. El S-a născut dintr-o fecioară, cum spunea Isaia (7, 14), în cetatea Betleem, cum spunea Miheia (5, 1).

Când a început predica în sinagoga din Nazaret, a citit un text profetic din cartea lui Isaia (61, 1-2): „Duhul Domnului peste Mine, pentru că M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor dezrobirea şi orbilor vederea, să slobozesc pe cei apăsaţi, să vestesc anul milei Domnului”. După ce a citit acest text, Iisus a închis cartea şi a zis tuturor celor din sinagogă: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre” (Lc. 4, 16-21).

Despre Apostolul Filip citim că a spus lui Natanael: „L-am aflat pe Acela despre Care a scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus” (In. 1, 45). Femeia samarineancă a zis lui Iisus: „Ştim că va veni Mesia Care Se cheamă Hristos!”, iar Domnul i-a răspuns: „Eu sunt, Cel Care vorbesc cu tine” (In. 4, 25-26).

Deci, tot ce s-a spus, cu o mie de ani, opt sute de ani, cinci sute de ani înainte, s-a împlinit, în Persoana istorică a Nazarineanului. Cel Ce a plecat cerurile şi S-a coborât printre oameni este „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, cum L-a mărturisit Sfântul Apostol Petru (Mt. 16, 16). După pogorârea Sfântului Duh, trimis în lume de Fiul lui Dumnezeu Cel înălţat la cer, Sfântul Ioan va spune: „Ceea ce am văzut cu ochii noştri, ceea ce am privit şi ceea ce mâinile noastre au pipăit..., aceea vă vestim” (I In. 1, 1-3).

Domnul a fost un Om real, întru toate asemenea nouă afară de păcat (Evr. 4, 15). El a plâns şi S-a bucurat, a flămânzit şi a însetat. De aici se vede că întruparea Lui n-a fost înşelăciune şi Pruncul născut în Betleem n-a fost o închipuire, ci Om adevărat fără să înceteze a fi „Lumină din Lumină şi Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, aşa cum Îl recunoaştem şi mărturisim noi creştinii în Biserica Sa. Cel Care Se naşte din Fecioara Maria este născut din Tatăl mai înainte de veci.

Condacul Crăciunului arată că „pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”. După cuvântul Sfântului Apostol Pavel, Hristos „este Acelaşi, ieri, astăzi şi în veac” (Evr. 13, 8). Din slăvile cereşti S-a coborât la noi ca să risipească întunericul blestemului, al păcatului şi al morţii.

Într-un frumos colind românesc, se spune: „Astăzi S-a născut/Cel făr’ de’nceput,/Cum au spus proorocii”. Deci, Dumnezeu Cel necuprins de timp şi spaţiu Se face Om. I se cunosc strămoşii pe care astăzi, în această Duminică, îi pomenim. „Cartea neamului” sau genealogia lui Iisus ne arată că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om adevărat. Vedem neamul Său, pe strămoşul David şi pe Fecioara Maria.

Deci, Hristos n-a fost o fantomă a istoriei, ci o personalitate istorică de mărime unică. El spune clar: „Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl; Eu şi Tatăl Meu una suntem” (In. 14, 9; 10, 30).

Atât de mare este evenimentul din Betleem, numit de Sfântul Ioan Damaschin „unicul nou sub soare”, încât acesta a schimbat cursul istoriei, că istoria însăşi se orientează şi se calculează după ziua Naşterii Domnului. Mesia este Domnul istoriei, pururea prezent în viaţa noastră. El este prezent în Dumnezeiasca Euharistie, unde ni Se oferă spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci.

La sfârşitul veacurilor, va veni pe norii cerului să judece vii şi morţii, împlinindu-se Scriptura care zice: „Vor privi la Acela pe Care L-au împuns” (In. 19, 37). Dar, până atunci, ne bucurăm că trăim şi călătorim în istorie cu Mesia şi Răscumpărătorul nostru. Ne bucurăm, de asemenea, că la fiecare Crăciun putem să ne exprimăm recunoştinţa faţa de Acela Care, „cum e robul, S-a smerit/şi pe noi ne-a mântuit”.

Iubiţii mei,

Postul Crăciunului închipuie postul de patruzeci de zile al lui Moise, ţinut pe Muntele Sinai ca să se învrednicească a-L vedea pe Dumnezeul Savaot şi a primi Tablele Legii cu cele zece porunci, „scrise cu degetul lui Dumnezeu” (Ieş. 31, 18). Acum, când postul s-a apropiat de sfârşit şi Domnul „vine iarăşi” să ne aducă nouă cuvintele Evangheliei şi binecuvântările Împărăţiei, trebuie să dăm loc de găzduire şi de naştere lui Hristos, în casele noastre creştineşti şi în cămara tainică a sufletelor noastre.

Creştinul are datoria morală să prăznuiască Naşterea lui Hristos şi celelalte sărbători sfinte, cu rugăciune şi înfrânare, cu facere de bine şi cu lacrimi de pocăinţă pentru păcate. Să-L slăvim pe Mântuitorul, nu cu petreceri păgâneşti, jocuri, beţii şi îmbuibarea pântecelui, ci cântând frumoasele colinde, aşa cum au făcut şi strămoşii noştri, iubitori de Lege şi de datini. În acest fel, vom simţi, asemenea păstorilor şi magilor, farmecul adevăratului Crăciun, pe care doresc să-l petreceţi cu pace şi cu belşug de daruri cereşti. Amin.