În Evanghelia după Ioan 1, 35-51 se vorbește despre momentul înființării primei obști creștinești din istoria umanității. Auzind cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul, doi dintre ucenicii lui L-au urmat pe Iisus.

Când Domnul Iisus s-a întors spre cei care-l urmau, pentru a da posibilitatea ucenicilor lui Ioan, care mergeau în urma Lui cu o oarecare timiditate, să se aproprie de El și să înceapă un dialog, El nu i-a întrebat pe cine căutați sau pe cine vreți să vedeți, ci i-a întrebat ce anume căutați?

Domnul știe că pe ucenici îi atrag spre El sentimente de bucurie și liniște, că ei caută har, liniștire sufletească și Cuvintele vieții. Ei, ucenicii, fără să fie însă conștienți de aceasta, răspund la întrebarea Domnului: Ce căutați?, cu o altă întrebare, care dovedește o îndrăzneală nepotrivită. Rabi (care se tâlcuieşte: Învăţătorule),unde locuieşti? O astfel de întrebare, pentru prima întâlnire este, pe de o parte, îndrăzneață și, pe de altă parte, neserioasă și lipsită de importanță – în general în dezacord cu regulile societății contemporane. Toate aceste neînțelegeri se limpezesc prin faptul că Mântuitorul a răspuns cu blândețe la întrebarea pusă și chiar  le-a permis investigatorilor să vadă unde El locuiește, ca și cum i-ar invita să-L cunoască mai bine.

Și, în acea zi au rămas la El!

Acesta a fost clipa în care, de fapt, a început să se formeze comunitatea creștină: doi oameni s-au adunat în numele Domnului și Hristos era în mijlocul lor!

Nu se poate pune la îndoială faptul că al doilea ucenic, al cărui nume este ascuns, este însuși evanghelistul Ioan. Acesta povestește întâmplarea în calitate de martor ocular al Domnului, pentru că Ioan, în toată evanghelia sa, din smerenie, nu își spune niciodată pe nume.

Despre ce au vorbit în acea zi Domnul cu Andrei și Ioan? Această conversație a rămas tainică. Dar, Sfântul Ioan Gură de Aur face o remarcă, despre faptul că „ei, într-o noapte s-au desfătat de învățăturile Lui atât de mult și cu multă râvnă, încât au plecat de îndată și au adus și pe alții la Hristos”. „Ce zi minunată trebuie sa fi fost!”, spune Fericitul Augustin, ce noapte fericită! Și, cine poate să ne spună ce au ascultat și ce au învățat ei, atunci, de la Domnul!?”.

Andrei a spus fratelui său: „noi am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos”, mărturisind că în Domnul Iisus el a văzut pe Acela care este trimis de Dumnezeu si în Care se împlinesc făgăduințele date de Dumnezeu poporul israleit.

Simon, fratele lui Andrei, nu se opune invitației făcute de fratele său și merge la Domnul, condus de Andrei, cel dintâi chemat la apostolie. Domnul, cu privirea Sa și cuvântul Său sfințește activitatea viitoare a lui Petru. Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa (ce se tâlcuieşte: Petru) - spune Domnul. Aici trebuie să atragem atenția că fiul lui Iona, în ebraica înseamnă fiul porumbelului. Astfel, Mântuitorul prezice calitatea viitoare a lui Petru, folosindu-se de un joc de cuvinte: „Tu Simon, fiul porumbelului, vei fi după aceasta ca o stânca pe care se vor odihni porumbeii” - astfel se pot parafraza cuvintele Domnului.

Cine era acest Natanael, pe care l-a găsit Filip? Se vede, fără nicio îndoială, că apostolul Bartolomeu, care se afla permanent în lista celor doisprezece apostoli și care stătea lângă Filip este tocmai acest Natanael. Cuvântul „Bartolomeu” nu este un nume propriu, ci un nume patronimic: barTolmai  (nume pe care îl poartă, după tată – de exemplu, toți membrii unei familii; nume de familie) care, în cazul de față înseamnă „fiul lui Tolmai”. Cuvântul Nataniel este și nume care poartă cu sine semnificația de dar al lui Dumnezeu. Ioan Teologul a spus pe nume apostolului, deși ceilalți evangheliști i se adresează folosindu-se de patronimic.

Şi i-a zis Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi”. Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug”.

Îndoiala exprimată de Natanael nu-l determină pe Domnul să-l învinuiască, pentru că el, Natanael, a fost onest cu un suflet care caută adevărul. Domnul spune, de altfel, despre Natanael, că este un om sincer și israelitean, care știe Scripturile și care căută adevărul, care este capabil să-l și primească.

Făcând referire la prima vedere, la un semn material: „Te-am văzut când erai sub smochin”, Hristos Domnul atinge în esență sufletul lui Natanael și-i amintește acestuia despre gândurile, îndoielile și așteptările care îl deranjau mai înainte ca Filip să-l cheme, în vremea când el era sub smochin, afundat în gândurile despre venirea lui Mesia.

Aici Mântuitorul, cu o singură amintire a locului în care se afla Natanael, răspunde la frământarea sufletească. Din acest motiv, lui Natanael i se deschid ochii duhovnicești și simte că iubirea Domnului l-a străpuns înainte ca el, Natanael, să-L cunoască și să-L mărturisească pe Hristos, înainte ca în el să se aprindă iubirea față de Iisus Domnul. Atunci, din inima lui Natanael se rupe mărturisirea, că în fața lui se află Mesia cel așteptat.

Se prea poate ca mărturisirea lui Ioan Botezătorul să fi fost cunoscută în popor și să fi ajuns și la urechile si inima lui Natanael, care ardea de așteptare. Numai ca el încă nu L-a văzut pe Domnul. Ieșită din inima lui Natanael, strigarea arată că sufletul lui a simțit prezența lui Dumnezeu aici, pe pământ:Rabi! Tu ești Fiul lui Dumnezeu!

Iubiți credincioși, din textul evangheliei desprindem următoarele învățături morale:

În primul rând, ne îndreptăm privirea către Andrei care, găsind pe fratele său, îi spune acestuia: noi am găsit pe Mesia, care înseamnă Hristos. Cuvântul am găsit – înseamnă că ei îl căutau deja pe Hristos, se gândeau la El, doreau ca El sa vină cât mai repede. Iată un exemplu care merită sa fie urmat! Căuta-l pe Dumnezeu, suflet creștin și dorește către El!

În al doilea rând, noi vedem că Filip, fiind chemat să urmeze Domnului, a mers în acea clipă după El. Un exemplu bun și pentru noi. Oare nu ne-a vorbit și nouă Domnul, așa Cum a vorbit lui Filip? Nu cumva ne-a chemat pe fiecare dintre noi să urmăm Lui? Cum ne raportăm noi față de chemarea lui Hristos Mântuitorul? Din păcate, printre noi, creștinii de astăzi, aproape că nu a mai rămas râvna apostolească. Filip, odată ce a fost chemat, a urmat Domnului pentru totdeauna. Dar noi, fiind chemați de mai multe ori și în multe feluri, așteptăm permanent o nouă și o nouă aducere aminte: vino după Mine! Care fie motivul pentru care noi să nu mergem după El? Ce ne deranjează?

În al treilea rând, ne îndreptăm privirea la Apostolul Filip, care înțelege să răspundă la glasul Domnului. El se întoarce la Domnul, însă nu singur, el aduce la Hristos și pe prietenul său, pe Natanael. Așa și noi, având grijă de mântuirea noastră trebuie să avem grija și de mântuirea prietenilor. De multe ori ne legam de prietenii noștri cu făgăduința de prietenie veșnică. Însă, veșnicul nu este pe pământ, ci în cer. Este necesar să avem grijă ca prietenii să nu rămână prieteni doar aici, pe pământ, ci și acolo în cer, unde să ne întâlnim cu mare bucurie și dragoste, așa cum ne întâlnim aici, pe pământ.

În al patrulea rând vedem că, de îndată ce Domnul îi arată lui Natanael ce este în sufletul său, la întâlnirea cu Filip, îndoiala lui despre Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret, a fost înlocuită de credință. Așa se întâmplă când unii merg mai greu spre credință – și nu pentru că nu vor să creadă, ci pentru că vor să clarifice bazele credinței lor. Așa trebuie să facă fiecare, atunci când în sufletul său se află o nelămurire sau o îndoială față de adevăr. El nu trebuie să blocheze calea limpezirii și a mărturiei la care este chemat de către cei care îl știu și îl iubesc.

În sfârșit, tot învățătură pentru noi este și faptul că, după Mărturia Domnului din timpul venirii Sale în lume, s-a deschis legătura dintre cer și pământ. Această comunicare se arată în vremea vieții Domnului Iisus Hristos în multe arătări ale îngerilor, continuând și astăzi. Și noi putem vedea această comunicare a cerului cu pământul și a pământului cu cerul, numai cu credința – și nu cu vedenii și amăgiri. Pentru că, atunci când credem că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat, fără de păcat, noi recunoaștem că, în Chipul Lui, cerul se leagă cu pământul și pământul cu cerul, în vecii vecilor. Amin.