Milostivirea a fost întotdeauna semnul unui adevărat păstor al turmei lui Hristos. Sfântul Ioan Gură-de-Aur, în minunatele sale omilii, nu lăuda nimic mai mult decât milostivirea. Sfântul Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei, plângea în fiecare zi care trecea fără să fi putut face vreo milostenie către vreun sărman. Sfântul Paulin, pe bună dreptate, s-a numit Milostiv, căci cu adevărat era împodobit cu îmbelșugare în adevărata milostenie creștină.

Odată, pe când vandalii prădaseră Nola, ei au luat cu ei și o mulțime de oameni în robie. O oarecare văduvă, al cărei fiu fusese luat de căpetenia vandală Rig, veni plângând la sfânt să o ajute cu banii ceruți de vandal spre răscumpărare. Neavând nimic să-i dea, Paulin îmbrăcă niște haine sărace și ceru văduvei să-l conducă la acea căpetenie, spre a se oferi pe sine ca răscumpărare pentru fiul ei. Căpetenia eliberă băiatul și-l luă pe episcop în sclavie, ducându-l cu el în Africa. Acolo el îl sluji pe vandal ca grădinar, până când, prin rânduiala și purtarea de grijă a lui Dumnezeu, fu eliberat și se întoarse la Nola împreună cu alții care fuseseră și ei în robie.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida, vol. I [ianuarie-iunie], traducere Mihaela Grosu, Editura Egumenița, 2005, p. 98)