Nunta se face astăzi destul de cum nu trebuie, se face cu mult scandal, cu muzică zgomotoasă, nu creează o ambianţă duhovnicească, din păcate. Foarte multă oboseală, mirii după nuntă sunt antrenaţi în lichidarea a ceea ce s-a întâmplat, cară mese, duc scaune, împart sarmale, etc, în special mirele nu mai are timp să se gândească la mireasă, noi, preoţii, suntem aşa de ocupaţi şi nu ne ocupăm nici noi de ei (nu vreau să laud pe catolici, dar preotul catolic are la dispoziţie şi impune trei săptămâni de discuţie cu viitori miri, trei săptămâni, când dimineaţa, când seara, când la ora 12, după cum au serviciu sau ocupaţie, de obicei seara, îi invită la el şi preotul catolic stă de vorbă mult cu mirii).

Noi facem asta şi la spovedanie, îi îndemnăm la cele bune. Este bine asta, dar nu facem îndeajuns, căci sunt foarte multe lucruri de discutat cu tinerii. Mirele, bărbatul casei de acum, trebuie să aibă timp să se gândească şi să se pregătească, căci el trebuie să producă soţiei sale o bucurie înlocuitoare a ceea ce se pierde. Fata se desparte de mama ei, de familia ei, de casa ei, pierde fecioria, urmează să nască copii, are diverse stări. Mirele trebuie neapărat să se gândească să înlocuiască toate acestea. De aceea Biserica nu spune că trebuie ca după nuntă să stăm neapărat acasă şi să facem rugăciuni şi atât, deşi o zi de pauză e binevenită, Biserica ne dă voie să producem familiei noastre nou întemeiate o anumită bucurie, de aceea mai plecăm la plimbare, în voiaj de nuntă (dacă nu sunt alte lucruri de făcut). Ei bine, pe mire se poate ca atunci să îl apuce altă grijă: o maşină la care s-au orientat s-o cumpere, un autoturism are un preţ şi el n-a câştigat atât la nuntă şi acum se preocupă să facă rost de restul; calculele acestea fac în cele din urmă să nu se întâmple nimic frumos în intimitate.

Ei bine, lucrurile acestea trebuie luate în seamă şi făcute cum trebuie pentru că, de fapt, este un moment şi atât. Pentru că urmează o viaţă întreagă, cu ajutorul lui Dumnezeu, în care noi trebuie să producem un echilibru. Omul, dacă ar şti ce îl aşteaptă, s-ar sinucide, poate. Dacă ar şti un om ce greutăţi îl aşteaptă, poate şi-ar lua viaţa, de aceea nu s-a lăsat cunoaşterea viitorului. Şi a mai lăsat Dumnezeu şi uitarea care ajută omul să nu explodeze din cauza multei informaţii.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 100-101)