Dacă n-ar fi un inedit, un remarcabil, un particularism, al sentimentelor, al confidențelor, al prețuirii, al afinităților, al reciprocității, nu am putea vorbi despre o prietenie de substanță, ci despre un rutinar al relațiilor ordinare, nu extraordinare așa cum sunt legăturile de prietenie.

Pe lângă acest bagaj component al prieteniei, mai găsim în sumarul ei, în doze mari și deplin: empatia, respectul și ajutorul reciproc și timpul dăruit celuilalt. Arareori un prieten îți va spune: „N-am timp pentru tine”.

Amicii, cunoștințele, ceilalți te pot expulza din timpul și preocupările lor, prietenul niciodată. Apoi, niciodată prietenul nu te judecă. Există un protocol de noncombat, de „armistițiu” al relației de prietenie, în care nu te vei simți vreodată judecat, disprețuit, desconsiderat, defăimat de prieten. Dacă se întâmplă acest lucru, nu-i un prieten adevărat... El are dreptul să se întristeze pentru tine, să fie chiar nemulțumit de anumite aspecte, să te sfătuiască în sensul acesta, să îndrepteze cu delicatețe unele erori, neajunsuri, imperfecțiuni, dar nu o face ca un măcelar care taie în carne vie, ci doar ca un prieten iubitor, iertător, răbdător, compătimitor.

Prietenul te odihnește, te clarifică, te ridică, te potențează, iar nu te micșorează calitativ, nu te diminuează ca om, deoarece pentru prieten ești important și apreciat de el maxim. De aceea, într-o prietenie te simți confortabil, te bine dispune, nu te incomodează aproape nimic, chiar dacă pe anumite intervale de timp sunt necesare și unele eforturi de acomodare, nefiind vorba de vieți trase la indigo. De asemenea, și fidelitatea și jertfelnicia aparțin acestui areal care-l constituie prietenia. În prietenie nu doar primești, ci și dăruiești, adică îți asumi și bunele și relele celuilalt; e o Cruce care o ai de dus împreună, Crucea Prieteniei, uneori tu ești luat în brațe, alteori tu ești cel care-l duci pe prieten în cârcă și îl rabzi... fară abandon și lepădare la greu, ci cu fidelitate.

Spun toate acestea pentru a se înțelege corect care sunt reperele, indicatorii unei prietenii adevărate, în sensul de a nu confunda o simplă amiciție, cu prietenia autentică, care este un mare dar și o bucurie a vieții, dar și din precauție sau preventiv, pentru a vă ajuta să nu trăiți decepții. Nu este mâhnire mai mare ca atunci când te dezamăgește un prieten, când te trădează un prieten, când se leapădă de tine un prieten...

Iar dacă pleacă de tot sau nu rămâne lângă tine mai ales când ești în suferință, înseamnă că nu ți-a fost prieten cu adevărat, niciodată. Dragostea spune: „Pentru mine nu vei muri niciodată”. Așa spune și un prieten...

Mai este un ingredient care face parte din rețetarul prieteniei: onestitatea. Ea operează cu sinceritate, transparență și corectitudine, miediate de un dialog frecvent, nemincinos și direct. Prietenii nu-și transmit mesaje, emoții, impresii prin mijlocitori, ci față către față. Totu-i pe față și nimic pe din dos... Adică nu avem prietenie și dragoste la vedere, iar la nevedere reproșuri, critici, bârfe, nemulțumiri cu interpuși. Desigur, cu un prieten poți avea și divergențe de opinie, chiar polemici, însă niciodată nu au acestea conturul unor certuri și bălăcăreli. Micile disensiuni se consumă doar între patru ochi și niciodată în public.

Toate se pot corecta dacă există bunăvoință, dialog și rugăciunea unuia pentru altul.

Dincolo de aceste desfășurări orizontale în care se manifestă prietenia, în vremelnicia timpului, ea are cum spuneam și substanță, și duh, dacă conține și o verticală, anume un registru de valori creștine și de virtuți comune care o arată a fi o prietenie și în Hristos, relație care-i conferă consistență, sens și spiritualitate în orizontul iubirii față de Dumnezeu și, deopotrivă, față de aproapele.