Acest înțelept Solomon ne îndeamnă: „Adu-ți aminte de Ziditorul tău în zilele tinereții tale, înainte ca să vină zilele despre care vei zice: nu-mi găsesc nici o plăcere în ele”. În clipa în care această tresărire s-a produs, sufletul nu-și mai află odihna. El înțelege că toate câte le are nu sunt îndestulătoare. Nu-l mai satură nimic și atunci el caută frumusețea și bunătatea și veșnicia pierdute, pe care, prin această atingere a harului, începe să le intuiască și după care începe să înseteze. Și unde altundeva se află toate acestea dacă nu în Dumnezeu, dacă nu în Biserică?

Și iată că omul vine în fața bisericii, pășește pragul casei lui Dumnezeu. Pe cine găsește el acolo? Găsește un preot, un om ca și el, căruia trebuie să-i descopere întreaga sa viață, întreaga sa frământare, întreaga sa durere și dorul său de care este sfâșiat.

Intrarea în Biserică se face prin Spovedanie, prin mărturisire, mărturisire pe care o facem unui om ca și noi, dar unui om pe care Dumnezeu l-a pus în fața noastră, pe care l-a uns cu harul Său și căruia i-a dat, i-a încredințat această putere, de necuprins cu mintea, de a ierta fărădelegile noastre, de a le dezlega și de a ne repune în legătură cu Hristos.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 22-23)