La finalul deniei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a ținut un scurt cuvânt de învățătură, în care vorbit despre ispita care apare în viața duhovnicească - relativizarea cuvântului Evangheliei Domnului Hristos:

Canon de umilință, de pocăință, de spovedanie. Rugăciune prin care îi cerem lui Dumnezeu să-și întoarcă fața către noi, recunoscând mulțimea păcatelor pe care le-am săvârșit. Starea de pocăință înseamnă privirea fiecăruia în biografia proprie, sesizând prezența întunericului, a mormântului, a păcatului, a fărădelegii. Canon de pocăință prin care îl rugăm pe Dumnezeu să dea putere minții noastre pentru a fi reașezată în legătura cea adevărată cu El. Starea de pocăință înseamnă rugăciune către Dumnezeu pentru ca mintea noastră să se așeze în legătură cu El, să se schimbe înțelegerea noastră asupra vieții proprii, asupra vieții, în general, pentru că mintea noastră, îndepărtându-se de Dumnezeu, nu mai înțelege rostul lucrurilor, pentru că nu mai are simțurile lăuntrice capabile să înțeleagă adevărată semnificație a tot ceea ce se întâmplă. 

Starea de pocăință, pentru care îl rugăm pe Dumnezeu să ne binecuvinteze, este încercarea noastră care se împlinește doar cu ajutorul lui Dumnezeu, să depășim marea ispită care apare în viața noastră, și anume relativizarea cuvântului Evangheliei Domnului Hristos. Chipul Sfintei Maria Egipteanca, atât de prezent în slujba Canonului Mare, arată că lucrurile în ceea ce privește pocăința nu se pot opri la jumătatea drumului. Desigur, nu putem noi merge pe drumul Sfintei Maria Egipteanca, 47 de ani de pocăință pentru păcatele săvârșite, dar Biserica nu lasă niciodată nivelul mai jos, ca propovăduire. Fiecare credincios, fiecare dintre noi, ne plasăm acolo, unde Dumnezeu rânduiește, sau mai bine zis, unde ușa inimii noastre se lasă deschisă ca puterea lui Dumnezeu să pătrundă în ea. Cineva merge mai sus, ca Sfânta Maria Egipteanca, noi pământenii obișnuiți, încercăm să facem prima treaptă, tinzând spre celelalte, dar cel puțin să nu rămânem atașați prea mult pământului, pășind pe prima treaptă care merge spre Dumnezeu. Acest păcat, această tendință a noastră de a relativiza cuvântul Evangheliei, spunând că „se poate și așa”, spunând că „se poate și cu Dumnezeu și cu puterea întunericului”, „se poate și cu Sfânta Parascheva și cu drama avortului”, ispita stării duhovnicești călduțe nu ne îngăduie să fim prea reci, pentru că zicem că suntem creștini, suntem ortodocși, avem cuvântul Evangheliei, dar în același timp nu tindem spre exigențele cele ultime ale Sfintei Evanghelii. Mărturisea Sfântul Sofronie că „noi avem tendința să limităm exigența Evangheliei la propriile noastre neputințe”. Spunem cuvântul și repetăm cuvântul Domnului Hristos: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă”, iar primul nostru gând este ca toate celelalte să le avem și dacă se poate să le adăugăm acestora și cuvântul lui Dumnezeu. 

Slujba Canonului Mare, de fapt toate slujbele Bisericii, dar în mod special această slujbă, prin intermediul ei, Biserica încearcă să ne ajute să înțelegem că starea de desăvârșire la care a ajuns Sfânta Cuvioasă Parascheva, bineînțeles, dar în seara aceasta insistând asupra vieții celei minunate a Sfintei Maria Egipteanca, este steaua cea de sus spre care creștinul este chemat să privească, să conștientizeze distanța cea mare între starea în care se află și acolo unde ar trebui să fie. Și chiar dacă nu ajungem niciodată, să nu pierdem din vedere că acolo ar trebui să fim, și văzând că nu suntem, strigăm din toată inima „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”.   

Canonul cel Mare sau „Canonul lacrimilor” se citește în prima şi în a cincea săptămână din Postul Mare. În primele zile din Postul Sfintelor Paști, textul este rostit în cadrul Pavecerniţei Mari (slujba de după Vecernie). Canonul este alcătuit de Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, și reprezintă una dintre cele mai frumoase și profunde slujbe ale Bisericii noastre. Totodată, acesta este cel mai extins imn liturgic, cu peste 250 de strofe, care ne îndeamnă la frângerea inimii, la smerenie, milă și îndreptarea faptelor rele. Pe tot parcursul citirii canonului, între tropare, clericii și credincioșii rostesc stihul „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, vers care aduce de pocăința vameșului de la templu.

Denia Acatistului Bunei Vestri, LIVE pe doxologia.ro

Denia reprezintă Utrenia de a doua zi și se oficiază doar în Postul Paștelui, de obicei seara, după apusul soarelui. Portalul Doxologia.ro va transmite live pe rețelele de socializare și slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri, care va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan vineri, 27 martie, începând cu ora 18.00.