După ce a fost așezat de Dumnezeu în Rai, omul se bucura de cinste și slavă, fiind încununat ca stăpân al creației. Însă această demnitate a stârnit invidia diavolului, care, căzut din cer, nu putea suporta câtă slavă are omul de la Dumnezeu. Dorind să-l facă și pe acesta să cadă, s-a folosit de șarpe, cea mai înțeleaptă dintre viețuitoare, pentru a o ispiti pe femeie, care era mai sensibilă. După cum ne arată Sfântul Ambrozie cel Mare, descrierea șarpelui ca fiind șiret nu implică ceva rău, ci sugerează capabilitatea lui de a se feri de pericole. Dar înțelepciunea folosită în mod abuziv poate deveni viclenie.

Diavolul a încercat să sădească în om dorința de a primi mai mult decât îi dăduse Dumnezeu, trezind în Eva îndoiala că ea și Adam ar putea deveni asemenea Creatorului.

Diavolul în orice ispită are ceva de oferit, iar cei doi cad în această capcană pregătită cu multă atenție de îngerul căzut. Fructul din copacul oprit nu cuprindea ceva rău în sine, adevărata greșeală a fost neascultarea de porunca lui Dumnezeu, singura poruncă pe care o primiseră, aceea de a nu gusta din pomul cunoștinței binelui și răului.

După ce au păcătuit, Adam și Eva au auzit glasul Stăpânului ceresc și s-au ascuns, fiind cuprinși de rușine și neștiind cum să scape. Mai grav a fost însă faptul că, în fața lui Dumnezeu, nu și-au recunoscut vina. Bărbatul a învinuit femeia, iar femeia a dat vina pe șarpe. În tot acest context, ei au uitat să ceară iertare, iar dacă și-ar fi asumat greșeala, Stăpânul i-ar fi iertat.

Neascultarea de porunca lui Dumnezeu a avut consecințe nefaste pentru om. Viața lui nu a mai fost la fel ca în Rai. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că omul a vrut să fie stăpân peste cele făcute de Dumnezeu, dar fără Dumnezeu, și, de aceea, a ales să cadă pradă morții.

De atunci înainte, viața lui Adam și a Evei s-a îngreunat și a devenit total diferită față de cea din Rai. În Eden aveau de toate, acum, însă, au fost nevoiți să lucreze pământul cu osteneală, iar roadele au început să apară greu. Când vor vedea spinii, își vor aduce aminte de păcatul săvârșit. Munca omului a devenit mai grea, nu a mai fost ca în Rai, acolo unde toate ascultau de Adam, după cum fusese porunca dată de Dumnezeu: ,,Blestemat va fi pământul pentru tine, cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămidă își va rodi el și te vei hrăni cu iarba câmpului. În sudoarea feței tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce” ( Facere 3, 17-19).

După izgonirea din Rai, Adam și Eva nu au fost îndepărtați departe de grădina Edenului, ci au rămas în apropierea ei, pentru ca, privind mereu la ceea ce pierduseră, ei și urmașii lor să se pocăiască. Însă Dumnezeu, în dragostea Sa nesfârșită, nu l-a lăsat pe om în starea de păcat, ci L-a trimis pe Fiul Său Cel Unul-Născut, Care S-a jertfit pentru păcatele lumii, deschizând din nou omului calea spre Rai.

Viața de după alungarea din Rai ne amintește că despărțirea de Dumnezeu aduce spini și suferință, iar apropierea de El aduce pace și lumină. 

(Pr. Dănuț Lazăr, Parohia Poiana cu Cetate)

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1997

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, în colecția ,,Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 21, traducere Pr. D. Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiunea al Bisericii Ortodoxe  Române, București, 1987

Sfântul Ambrozie cel Mare, Tâlcuire la Facere, traducere Andreea Stănciulescu, Editura Egumenița

Seraphim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii și întâiul om, traducere Constatin Făgețean, Editura Sofia, București, 2009

Pr. Vasile Borca,  Omul – Încununare a operei creației, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2007