Primul altar ortodox de la Tazlău, din vremea lui Alexandru cel Bun
În anul 1424, Voievodul Alexandru cel Bun le dăruiește lui Toader și Lie, două persoane din neamul Mușatin, care-l slujeau cu credincioșie, un loc pe Tazlău, lângă râu, să-și întemeieze o mănăstire, „să le fie lor uric de ctitorie, lor și copiilor lor și întregului neam în veac”.
Temeiul existenței unei biserici la începutul secolului al XV-lea în satul Tazlău s-a aflat în cancelaria lui Alexandru cel Bun din Suceava, care la 8 aprilie 1419 a trecut în proprietate domnească pământul cuprins între izvorul Nechidului, sus, pe plai, până la izvorul pârâului Frumoasa și apoi pe cursul acestei ape, până la vărsarea în apa Tazlăului.
În anul 1424, Voievodul Alexandru cel Bun le dăruiește lui Toader și Lie, două persoane din neamul Mușatin, care-l slujeau cu credincioșie, un loc pe Tazlău, lângă râu, să-și întemeieze o mănăstire, „să le fie lor uric de ctitorie, lor și copiilor lor și întregului neam în veac”. Dacă au construit sau nu acești bărbați mănăstirea, nu reiese din documente. E posibil s-o fi construit însuși voievodul, așa cum îl vom întâlni menționat în pomelnicele vechi ale ctitorilor, întocmite de monahi.
Obștea monahală de la Tazlău, constituită înaintea ridicării actualului edificiu
Se cunoaște însă că la Tazlău a fost ridicată o biserică din lemn, în pădure, într-un loc mai retras, în care au slujit monahi. Tot din lemnul care a fost la îndemână au fost construite locuințe în jurul bisericii, iar în partea de nord-vest a fost și un cimitir.
Pentru întreținerea slujitorilor și a mănăstirii servea terenul oferit prin cartea domnească. Această biserică a durat aproximativ 72 de ani. Se poate admite ipoteza conform căreia acest lăcaș de rugăciune a căzut victimă unui incendiu în jurul anului 1494, încât marele domn al Moldovei s-a văzut îndatorat să zidească o nouă mănăstire, demnă de numele său.
Este sigur că obștea monahală de la biserica de piatră din Tazlău s-a constituit înaintea ridicării actualului edificiu, deoarece printr-un document din 1481 Sfântul Ștefan cel Mare dăruiește Mănăstirii Tazlău două sate ‒ Borlești și Dragomirești, din „Câmpul lui Dragoș” ‒, pentru a fi sursă de întreținere călugărilor care se nevoiau de ceva vreme prin împrejurimi.
(Sursă de documentare: Părintele Gheorghe Vartolaș, Mănăstirea Tazlău – 500 de ani de existență, Editura Trinitas, Iași, 1996)
