Prin Botez creștinii sunt chemați să trăiască în Dumnezeul cel întrupat
Chemarea creștinilor este să înfăptuiască în sine veșnicul sfat al lui Dumnezeu cu privire la om (Efeseni 1:8-10); și îl înfăptuiește deci, trăind prin Hristos și în Hristos, prin Biserică și în Biserică.
Creștinul este creștin pentru că s-a făcut, prin Sfîntul Botez, parte vie, organică, a trupului Dumnezeu-omenesc al Bisericii, împreună un trup cu ea, înconjurat și pătruns de Dumnezeu din toate părțile, din afară și din lăuntru, împreună întrupat cu El, cu plinirea Lui cea Dumnezeiască. Prin Botez creștinii sînt chemați să trăiască în Dumnezeul cel întrupat și prin Dumnezeul cel întrupat, prin Domnul nostru Iisus Hristos; să trăiască în Biserică și prin Biserică, pentru că ea este trupul Lui și plinirea Lui, Care ce plinește toate în toți (Efeseni 1:23). Chemarea creștinilor este să înfăptuiască în sine veșnicul sfat al lui Dumnezeu cu privire la om (Efeseni 1:8-10); și îl înfăptuiește deci, trăind prin Hristos și în Hristos, prin Biserică și în Biserică.
(Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă și ecumenismul, Editura „Fundatia Iustin Pârvu”, Mănăstirea Sfinții Arhangheli - Petru Vodă, 2002, p.13)
Povestioară de suflet folositoare pentru lucrarea mântuirii
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro