Prin rugăciune primești toate cele de trebuință mântuirii
Știe că oamenii primesc totul de la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii și în rugăciune: așa primesc și îndreptarea cea adevărată a vieții lor, și pocăința, și mângâierea, și odihna, altfel spus, tot ce este de trebuință omului ca să se mântuiască.
Rugăciunea este cea mai înseamnată dintre lucrările omenești, fiindcă prin rugăciune, duhul omului intră în împărtășire nemijlocită cu Duhul cel Dumnezeiesc. Prin rugăciune intrăm în împărtășire cu Însuși Dumnezeu, și cel a cărui rugăciune se face de o adâncime fără fund și neobișnuit de lucrătoare, cel care a ajuns la rugăciunea cu care se ruga cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Serafim de Sarov, știe prea bine, din propria experiență, cum are loc împărtășirea cu Duhul cel Dumnezeiesc; știe că oamenii primesc totul de la Dumnezeu, cu ajutorul rugăciunii și în rugăciune: așa primesc și îndreptarea cea adevărată a vieții lor, și pocăința, și mângâierea, și odihna, altfel spus, tot ce este de trebuință omului ca să se mântuiască.
(Sfântul Luca al Crimeei, Predici, Editura Sophia, București, 2010, p. 7)
Nu te-ai rugat niciodată ca să ți se dea smerenie?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro