Din rândul profeţilor mari, cel care a prezis cel mai precis naşterea, minunile şi patimile Domnului nostru Iisus Hristos, încât citindu-le îţi pare a fi luat parte la ele, a fost proorocul Isaia.

Dintre oamenii lui Dumnezeu cărora le-au fost descoperite lucruri cu privire la venirea lui Mesia, Isaia este cel căruia i s-a dat cel mai mult. Pentru aceasta, proorocul Isaia a fost supranumit „Evanghelistul Vechiului Testament”.

Cu şapte sute de ani înainte, el a profeţit că Mântuitorul se va naşte dintr-o fecioară: „Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi se va chema numele lui Emanuel (ce se tălmăceşte: cu noi este Dumnezeu)” (Isaia 7, 14).

El a profeţit şi despre minunile ce le va face Mântuitorul: „Atunci şchiopul va sări ca cerbul şi slobodă va fi limba gângavilor” (Isaia 35, 5-6).

Capitolele 9, 11 și 53 sunt cele mai detaliate descoperiri cu privire la venirea Răscumpărătorului. Isaia a trăit și a lucrat în poporul lui Dumnezeu înainte de exilul asirian (anii 700 î.Hr.). În acea perioadă de întuneric, în care profetul este trimis cu un mesaj al judecății și pedepsei, el primește și cele mai clare descoperiri din Vechiul Testament cu privire la venirea lui Mesia.

Poporul lui Dumnezeu este descris ca un popor care umblă în întuneric și care locuiește în latura şi în umbra morții. Exilul a fost pedeapsa lui Dumnezeu pentru neascultare și idolatrie. Poporul L-a părăsit pe Dumnezeu și a urmat și s-a închinat zeităților popoarelor vecine. Persistarea în această rătăcire a adus pedeapsa lui Dumnezeu asupra lor.

În acea perioadă întunecată omul lui Dumnezeu primește și descoperirea cu privire la venirea lui Mesia. Nici întunericul, nici moartea nu au ultimul cuvânt în planul lui Dumnezeu, ci râvna sau zelul lui Dumnezeu pentru poporul său. După pedeapsă va veni izbăvirea, o izbăvire care are de-a face cu întunericul și cu moartea. Cel care va veni este văzut de către popor ca o lumină, ca un soare care răsare. Cel care va veni dă la o parte întunericul și aduce zorii unei zile noi. Copilul care se va naște va purta nume pe care doar Dumnezeu le poartă. Acestea descriu calitățile sale deosebite: înțelepciune, tărie, purtare de grijă, aducător de pace. Poporul a ajuns să umble în întuneric pentru că împărații pe care i-a avut au fost răi și neascultători. Împăratul care va veni va dovedi calitățile necesare pentru a fi conducătorul poporului lui Dumnezeu.

În capitolul 11 se completează acest portret cu rolul pe care îl va avea Duhul lui Dumnezeu în viața acestuia. Raportarea la Dumnezeu și la cei din poporul lui Dumnezeu, mai ales la cei săraci și slabi, trebuie făcută în termenii neprihănirii/ dreptății și ai credincioșiei. Acestea trebuie să fie hainele pe care le poartă un om care se teme de Domnul.

Apoi, în capitolul 53, ni se arată lucrarea mântuitoare a Robului Domnului, Ebed-Iahve. Nelegiuirile, păcatele, bolile, suferințele, durerile sunt purtate de El. Pedeapsa care aduce pacea a căzut peste el, iar pentru păcatele noastre a fost străpuns. În acest fel se plătește pentru întuneric și se dă la o parte întunericul: prin suferința și moartea înlocuitoare a Robului Domnului, Ebed-Iahve.

Lui Isaia îi sunt arătate toate aceste lucruri cu privire la venirea lui Mesia. Și totuși, conducătorii poporului din vremea în care a venit Mesia nu L-au acceptat.

Profetul Ieremia Îl zugrăveşte pe Iisus ca pe păstorul turmei, pe care o va mântui. Profetul Ieremia ne spune că Fiul lui Dumnezeu se va naşte din seminția lui David: „Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi va ajunge rege şi va domni cu înţelepciune; va face judecată şi dreptate pe pământ, Iuda va fi izbăvit şi Israel va trăi în linişte. Iată numele cu care-L vei numi: «Domnul dreptatea noastră»” (Ieremia 23, 5-6).

Ieremia este, de asemenea, primul profet care vesteşte încheierea unui nou legământ, care va înlocui pe cel încheiat cu Moise pe muntele Sinai: „Iată, zice Domnul, vin zile când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ nou. Nu însă ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din pământul Egiptului… Voi pune legea Mea înlăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei îmi vor fi popor”(Ieremia 31, 31-34). De aici vine denumirea de Noul Testament pe care o utilizează prima dată Sfântul Pavel în Epistola către Evrei 8, 8-12, citând pe prorocul Ieremia.

Uciderea pruncilor din Betleem a fost proorocită tot de profetul Ieremia: „Aşa zice Domnul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă. Rahila plângea pe fiii săi şi nu vrea să se mângâie pentru că nu mai sunt»” (Ieremia 31, 15).

Profetul Iezechiel a profeţit nu numai despre Domnul, ci şi despre cei patru evanghelişti. Profetul Iezechiel se referă la Pruncul minunat ca Păstorul cel Bun şi împărăţia viitoare: „Voi pune peste ele un singur păstor, care le va paşte; voi pune pe robul Meu David; el le va paşte şi el va fi păstorul lor” (Iezechiel 34, 23).

Profetul Daniel a arătat precis timpul când Se va naşte Mântuitorul, cu aproape şase sute de ani înainte de venirea Acestuia (Daniel 9, 24-27), despre care vom vorbi mai departe.

Profetul Daniel se referă la împărăţia dreptăţii şi a păcii adusă de Fiul Lui Dumnezeu „Am privit în vedenia de noapte, şi iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului şi El a înaintat până la Cel vechi de zile, şi a fost dus în faţa Lui. Şi Lui I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veşnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.” (Daniel 7, 13-14).