Ce vor educatorii? Să lumineze mintea şi să educe inima elevilor. Dar unde sunt bazele trainice şi mijloacele eficace în vederea atingerii acestor două scopuri? Răspund cu hotărâre: nicăieri, fără numai în Domnul nostru Iisus Hristos, Carele S-a făcut nouă înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi izbăvire (I Cor. 1, 30), adică în sfânta credinţă, cea dăruită de El, împreună cu toate aşezămintele ei cele mântuitoare.

Ce înseamnă „a lumina mintea”? Înseamnă a întipări în ea concepţii sănătoase despre tot ce există, şi anume: că există Dumnezeu, care sunt însuşirile Lui, în ce relaţie a binevoit El a Se pune cu lumea şi cu noi; ce e această lume, de unde este ea, prin ce se ţine şi încotro se îndreaptă; ce suntem noi înşine, de ce sutem aici, pe acest pământ, ce înseamnă această stare a noastră pe jumătate luminoasă şi pe jumătate întunecată, ce ne aşteaptă în viitor şi aşa mai departe. Ansamblul acestor cunoştinţe alcătuieşte înţelepciunea, pe care a căutat-o şi o caută dintotdeauna, cu atâta sârguinţă, omul. Şi cine ştie cu adevărat toate acestea, nu fără drept temei este numit „luminat”, pentru că vede toate într-o lumină limpede. Trebuie observant că aceste concepţii sunt răspunsuri la întrebările care neliniştesc mintea noastră.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 184)