Când copiii înaintează în vârstă și intră în perioada adolescenței, problemele pe care le au de înfruntat părinții sunt mai mari și mai grele. Trecerea de la perioada copilăriei la cea a tinereții nu este inofensivă, nici pentru cei care o trăiesc, nici pentru mediul lor înconjurător.

Copiii care intră în perioada adolescenței trec printr-o schimbare năvalnică în trup și în suflet. Corpul se dezvoltă dintr-odată, începe să prezinte evident caracteristicile de gen, lumea psihică se îmbogățește, se ascute puterea de înțelegere, se maturizează și se aprofundează rațiunea, simțirea devine din ce în ce mai puternică, egoul iese în evidență. În această etapă a vieții, tinerii trăiesc o adevărată explozie interioară și își descoperă un alt sine. Sunt și mulți tineri care își pierd controlul în această perioadă.

Sunt impresionante comparațiile pe care le folosește Sfântul Ioan Gură de Aur pentru a reda tulburarea prin care trec tinerii la vârsta adolescenței. Compară tinerețea cu focul, cu marea agitată pe care o tulbură vântul care ridică valuri înspăimântătoare. Un cal pe care nu poate nimeni să-l călărească, un animal sălbatic neîmblânzit ‒ aceasta este tinerețea!

Părinții care cresc copii și îi văd cum intră în anii grei ai adolescenței cu siguranță sunt de acord cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Tinerețea este o perioadă dificilă și uneori înspăimântătoare, pentru că tinerii pot cu ușurință să se abată de la drumul cel bun, să fie înșelați, să alunece înspre rău.

Dacă toate acestea au fost valabile dintotdeauna, ce ar trebui să spunem despre tinerii care cresc astăzi, în această lume a zilelor noastre, care merge parcă din rău în mai rău? Ce ar fi spus astăzi Sfântul Ioan Gură de Aur, despre situația dramatică din ziua de azi? Ce cuvinte ar fi folosit pentru a descrie o lume care se găsește într-o profundă confunzie? Ar trebui ca atunci când vorbim despre problemele care predomină în tineretul din ziua de azi vocea noastră să devină hohot de plâns, iar când scriem, condeiul să se înmoaie în lacrima sufletului nostru.

De aceea este nevoie de multă strădanie din partea părinților, care sunt datori să-i ajute pe copiii lor în această grea și hotărâtoare perioadă a vieții lor. Copiii noștri, în greutățile lor tinerești, în „nebuniile” adolescenței, nu își doresc părinți-adversari, ci părinți-asistenți, care să-i îndrume în toate. Nu au nevoie de ofițeri de poliție, ci de părinți afectuoși, plini de înțelegere și iubire. Sfaturile nu-i ajută prea mult, ci au nevoie să fie sprijiniți și să simtă ajutorul care vine din rugăciunile părintești.

Nu trebuie să vedem adolescența copiilor noștri doar ca pe o tranziție încărcată de teamă, ca pe o „nebunie” pe care ne este frică să o confruntăm. Adolescența vine „la pachet” și cu multe schimbări pozitive, care merită toată atenția noastră. Adolescenții au o dorință arzătoare, unică și profundă, pentru adevăr și dreptate, o gândire care caută însetată ceea ce este corect.

Tinerii au o adâncă și nepotolită dorință a sufletului pentru adevăr, perfecțiune, veșnicie. Acum descoperă în mod conștient înlăuntrul lor setea după Dumnezeu și caută să dezvolte o spiritualitate autentică și veritabilă, nu una formală și superficială, așa cum aveau când erau mici copii. Și, desigur, doar în cadrul Bisericii au posibilitatea ‒ prin educația „întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4), prin viața bisericească, prin îndrumarea duhovnicului și prin participarea lor la Sfintele Taine ‒, să-și potolească această sete și, în același timp, să găsească toate acele resurse cu care pot să parcurgă cu bine adolescența, fără greutăți speciale, și să-și continue călătoria vieții cu bucurie și succes.