† IOAN CASIAN

din mila lui Dumnezeu

Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei

Iubitului cler și dreptslăvitorilor creștini,

pace și bucurie de la Hristos Domnul Cel Înviat,

iar de la noi arhierească binecuvântare.

„Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor,

iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă!

Iar ele, apropiindu-se,

 au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat.”

(Matei 28, 9)

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși și credincioase,

Hristos a înviat!

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos este un eveniment al întâlnirii și al descoperirii. Este momentul în care Hristos vine în întâmpinarea ucenicilor și femeilor mironosițe surprinzându-i. Este momentul revelator care retrezește înțelegerea și readuce privirea martorilor în prezența adevărului, restabilind adevărata vedere și cunoaștere. Hristos prin înviere săvârșește o minune care schimbă ceva fundamental în ontologia firii noastre omenești de după cădere. El operează o schimbare în ontologia logicii păcatului, a firii atinse de moarte și patimă. El biruie moartea și restabilește viața omului în drepturile ei firești, inițiale, dăruite de Dumnezeu în momentul creației.

Cum face aceasta Hristos?

Iată ce ne spune Sf. Efrem Sirianul: „Din înălțime S-a pogorât ca Domn, din pântece a ieșit ca un rob. Moartea a căzut în genunchi înaintea Sa și în învierea Lui i S-a închinat viața. Binecuvântată fie izbânda Sa!”[1] Hristos biruie pe două planuri. El se arată ca Domn și Creator. Omul îl are în față pe Dumnezeu. Dar vederea și înțelegerea Lui ca Dumnezeu îi devin accesibile omului prin întrupare. Hristos se naște din Fecioara Maria făcându-se ca unul dintre noi, asemănător întru toate afară de păcat.[2] Hristos este în același timp Dumnezeu și om. Dumnezeirea vine în întâmpinarea omului, se descoperă, se revelează; dar aceasta nu se putea face în mod simplu și direct căci spune Dumnezeu lui Moise în Vechiul Testament: „Fața Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul fața Mea și să trăiască” (Ieșire 33, 20). Dumnezeu oferă o posibilitate de rezolvare a acestei dificultăți – întruparea Lui. Ea deschide omului posibilitatea de a se apropia de Dumnezeu și de a-L putea contempla. Firea noastră umană luată de El din Fecioara Maria devine astfel mâna lui Dumnezeu sau mediul prin care omul Îl poate întrezări pe El și lucrarea Lui și să trăiască.

Prin întrupare două lucruri se întâmplă: primul – premisele înfrângerii morți sunt puse. Ea va fi învinsă prin înviere. Prin întrupare moartea își domolește tirania asupra vieții pentru că simte suflul vieții veșnice apropiindu-se; al doilea – în înviere viața își recapătă adevărata rațiune de a fi și se supune Celui veșnic înțelegând că Cel întrupat este veșnicia. El este adevărata finalitate a vieții omului.

De ce Hristos poate face acestea? Cine este Hristos?

„De la Dumnezeu vine Dumnezeirea Lui și de la cei muritori umanitatea Lui; de la Melchisedec preoția Sa, iar de la casa lui David împărăția Sa. Binecuvântat fie amestecarea lor întru El!”[3] – spune Sf. Efrem Sirianul. Hristos unește cerul și pământul. În persoana sau ipostasul Lui unic se unesc neamestecat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit[4] firea dumnezeiască și firea omenească. În Hristos s-au întâlnit dumnezeirea cu umanitatea, preoția cu împărăția. Hristos este persoana deplină care unește pe Dumnezeu cu omul, slujirea cu ocârmuirea. De aceea Hristos prin întrupare, suferință, moarte și înviere restabilește slujirea lui Dumnezeu de către om în mod deplin. Mai întâi restabilește unitatea sinergic-lucrătoare a firii omenești cu cea dumnezeiască în întrupare. Mai apoi restabilește slujirea preoțească a omului și puterea lui cârmuitoare în calitate de coroană a creației și responsabil al ei.[5] Logica păcatului care înseamnă răzvrătire și necuviință față de Dumnezeu este desființată prin unirea celor două firi în persoana unică a Fiului lui Dumnezeu și prin restabilirea omului ca preot al lui Dumnezeu în cadrul creației. El reprezintă chipul lui Dumnezeu printre făpturile lumii. Precum Dumnezeu conduce prin providență lumea aceasta la fel și omul este chemat să conducă cele ale lumii peste care este pus stăpân prin înțelepciunea pe care Dumnezeu i-a dăruit-o.

Ce înseamnă taina Paștelui pentru noi oamenii?

„El (Hristos – n.n.) – spune Sf. Meliton de Sardes - este toate: lege întrucât judecă, cuvânt întrucât învață, har întrucât mântuiește, Tată întrucât naște, Fiu întrucât se naște, oaie întrucât pătimește, om întrucât se îngroapă, Dumnezeu întrucât învie. Acesta este Iisus Hristos; Lui fie slava în veci. Amin. Aceasta este taina Paștelui, precum s-a scris în Lege (...).”[6] Hristos ne cuprinde pe toți. El cuprinde în persoana și viața Sa, în faptele Sale, toate cele necesare mântuirii noastre. El este Cel care rânduiește toate după legea pe care a făcut-o pentru noi toți. El ne descoperă pe Dumnezeu și rațiunile profunde ale lumii și ale existenței omului. El este Cel care dăruiește lumii harul dumnezeiesc, harul existenței și al îndreptării către mântuire și viață veșnică. El ne naște ca Tată la viața cea nouă și veșnică. El este Fiu ca Cel ce se naște din Tatăl dar și din Fecioara ca om. El este jertfa care jertfește pentru noi. El este îngropat ca om pentru a îngropa firea noastră omenească păcătoasă. El învie ca Dumnezeu pentru a dărui viața veșnică omului care o pierdu-se prin păcat și neascultare. Taina Paștelui este taina totalei transfigurări a omului oferită de Hristos Fiul lui Dumnezeu omului în dar și pe care acesta și-o poate însuși prin credință și manifesta prin fapte bune.        

Cum lucrează Hristos în Persoana Sa îndreptarea firii noastre?

 „Acesta, - spune Sf. Meliton - venind din ceruri pe pământ pentru cel ce pătimea, îmbrăcându-se în acela printr-o Maică Fecioară și ieșind om, a pătimit pătimirile celui ce pătimea și prin trupul cel ce putea pătimi a nimicit pătimirile trupului, iar prin Duhul Său ce nu putea muri a omorât moartea omorâtoare de om.”[7] Hristos s-a pogorât din ceruri și a luat firea omenească din Fecioara Maria. În felul acesta El s-a făcut solidar cu noi, făcându-se unul dintre noi, pentru a lucra mântuirea. Prin luarea firii omenești din Fecioara Maria în persona Sa, El și-a însușit pătimirile trupului nostru păcătos și pătimaș, îndreptându-le și vindecându-le. Dar El împlinește chiar mai mult. El redă viața veșnică omului prin Duhul Sfânt, Duh veșnic și restaurator al vieții îndumnezeite care este vocația omului. Hristos Însuși în Persoana și prin lucrarea Sa se face temelie restaurării și mântuirii fiecărui om în parte. Toate cele necesare sunt împlinite mai întâi în Persoana Sa pentru ca mai apoi aceasta lucrare să se reverse în cei doritori de a-I urma calea.  

Dragi credincioși și credincioase,

„Nașterea Sa e pentru noi curăție, botezul Său pentru noi ispășire – spune Sf. Efrem Sirianul; moartea lui pentru noi e viață și înălțarea Sa pentru noi ridicare. Cât de mult trebuie să-I fim mulțumitori!”[8] Hristos prin lucrarea Sa împlinește totul în vederea restaurării omului. Prin întrupare el curăță natura noastră omenească pentru că se naște fără de sămânță bărbătească și fără de păcat cu consecințele lui. Prin botez nu El este Cel ce se sfințește ci Cel care sfințește apele și firea noastră și iartă păcatul strămoșesc. El sfințește întreaga creație prin harul pe care îl dăruiește. Moartea lui este în fapt moartea trupului omenesc în care sunt prezente consecințele păcatului. „Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le” spune troparul canonului de Paști. Prin suferință și moarte El răstignește și îngroapă trupul păcatului pentru ca a treia zi să învieze din morți cu el transfigurat de puterea dumnezeirii. Trupul este restabilit prin învierea Lui în starea lui firească, nesupus logicii păcatului și patimilor, nemuritor, îndumnezeit, nepăcătos, transfigurat și vrednic de a fi locaș al Duhului Sfânt. Iar prin ridicarea la ceruri Hristos îl adâncește pe om în profunzimea și intimitatea legăturii cu Dumnezeu. Învierea lui Hristos este cea care transfigurează totul în vederea împărăției lui Dumnezeu.

„Astfel, să prăznuim această sărbătoare, în care Hristos a înviat – spune Sf. Ioan Gură de Aur. Pentru că S-a înălțat, și împreună cu El a înviat și omenirea. Și pe de o parte a înviat zdrobind legătura morții, și ne-a înviat și pe noi, dezlegând legăturile păcatelor noastre.”[9] Timpul sărbătorii pascale este cel al binecuvântării și al împlinirii făgăduințelor. Este timpul dezlegării de legătura păcatelor. Omul dobândește o nouă înțelegere, una spirituală, diferită de cea pătimașă. În loc de ură omul primește și învață de la Hristos iubirea adevărată. În loc de egoismul propriu și preocuparea exagerată de sine omul este îndemnat să învețe să fie milostiv. În loc de a sta sub întunecimea grea a păcatului, omul prin Hristos dobândește iertarea păcatelor, eliberându-și conștiința de orbirea spirituală care îl face să rămână departe de Dumnezeu și de împlinirea voii Lui. Roadele păcatului și ale trupului neînduhovnicit sunt necurăția, vrajbele, certurile, dezbinările, eresurile, mânia și altele.[10] La opusul lor, roadele Duhului sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția.[11] În cuvintele Sf. Ap. Pavel vedem că roadele omului duhovnicesc sunt diferite de cele ale omului trupesc. Logica păcatului cu efectele sale distrugătoare, este inversată cu logica sfințeniei și a îndumnezeirii care este adevărata vocație a omului.   

Să urmăm îndemnului Sf. Grigorie Teologul: „Să ne aducem ca roade pe noi înșine, zidirea cea mai de preț și cea mai firească a lui Dumnezeu, să redăm chipului ‘chipul’, să ne cunoaștem valoarea, să ne cinstim prototipul, să înțelegem puterea tainei și din ce pricină a murit Hristos. Să ne facem asemenea lui Hristos, pentru că și Hristos S-a făcut asemenea nouă, să ne facem pentru Acesta dumnezei, deoarece și Acela S-a făcut pentru noi om (...) Să-I dăruim toate, fiecare să-I oferim toate Celui Care S-a dat pe Sine, ca Izbăvitor și Chezășuitor, de dragul nostru”[12] căci „nu mă tem, nu mă înfricoșez de război, nici nu iau în seamă neputința mea, ci mă sprijin pe puterea negrăită a Aceluia Care urmează să mă susțină în luptă.”[13]

Dacă privim realitatea noastră înconjurătoare ne putem întreba cu Sf. Nicolae Velimirovici: „Cum spunem că a biruit moartea Domnul Cel Înviat, de vreme ce oamenii încă mor?”[14] Dar tot el ne oferă răspunsul: „Cei ce-au intrat în lumea aceasta prin pântecele maicii lor vor ieși din ea prin moarte și prin mormânt. Este lege aceasta. Dar pentru noi care murim în Hristos, moartea nu este un abis întunecat, ci este nașterea la o viață nouă, este întoarcerea acasă. Pentru noi mormântul nu este întuneric fără de sfârșit, ci este poarta la care ne așteaptă îngerii lui Dumnezeu strălucitori. Pentru cei plini de dragostea lui Hristos  mormântul nu-i decât cea din urmă piedică în calea prezenței Lui (...) Mormântul nu mai e un abis pentru că El l-a umplut cu Sine; nu mai e întuneric pentru că El l-a străluminat; nu mai e groază pentru că nu mai e semn al  sfârșitului ci al începutului; nici groapa nu e casa noastră în veșnicie, pentru că este numai ușa ce dă într-acolo. ... Victoria lui Hristos e temeinică; prin El moartea a fost înghițită de biruință (1 Corinteni 15, 54).”[15] Învierea lui Hristos a schimbat total semnificația morții. Ea nu mai este finalul unui eșec omenesc datorat ispitei neascultării și căderii. Mormântul a devenit o etapă spre învierii. El este o etapă necesară dezbrăcării de omul cel vechi și îmbrăcării în omul cel nou. El este calea care ne poartă la întâlnirea cu Creatorul și Domnul. Mormântul după învierea lui Hristos este plin de bucuria prezenței harului vieții celei noi a lui Hristos.      

Să exclamăm și noi cu Sf. Efrem: „Cine e pentru noi, Doamne, asemenea Ție? Puternice, Care Te-ai micșorat, Veghetorule, Care ai adormit. Neprihănitule, Care ai fost botezat, Viule, Care ai murit, Împărate, Care ai fost batjocorit, ca să dai tuturor cinste! Lăudată fie cinstirea Ta!”[16] Hristos s-a făcut tuturor toate pentru a câștiga pentru noi mântuirea.

Iubiți frați și surori,

Să urmăm chemarea de a-L întâlni și cunoaște pe Hristos asemeni ucenicilor pentru a-L putea mărturisi asemenea lor lumii întregi: „Veniți, așadar, toate semințiile oamenilor cele împietrite în păcate și primiți iertarea păcatelor – spune Sf. Meliton de Sardes. Fiindcă Eu sunt iertarea voatră, Eu Paștele mântuirii, Eu mielul cel junghiat pentru voi, Eu răscumpărarea voastră, Eu viața voastră, Eu învierea voastră, Eu lumina voastră, Eu mântuirea voastră, Eu împăratul vostru. Eu vă duc la cele mai înalte ale cerurilor, Eu vă voi arăta pe Tatăl cel veșnic, Eu vă voi învia prin dreptatea Mea.”[17]

Să ne apropiem cu bucurie și inimă curată și să-L cuprindem pe Hristos-Dumnezeu: „Că iată - spune Sf. Ioan Gură de Aur -, ne-a venit sărbătoarea cea dorită și mântuitoare, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul păcii, pricina împăcării, încetarea războaielor, călcarea morții, înfrângerea diavolului.”[18]

Să punem temelie bună gândurilor și faptelor noastre prin Învierea lui Hristos pentru ca „prin fapte și cuvinte neîncetat să-Ți strig: Domn ești și Dumnezeul nostru”[19]

Cu ocazia Praznicului Învierii Domnului, să-i dăm slavă lui Hristos Domnul cel înviat a treia zi din mormânt, să-i mulțumim pentru darul învierii și cunoașterii Lui prin credință.

Vă doresc tuturor – cler și credincioși - în această perioadă pascală luminoasă, ajutor de la Dumnezeu și binecuvântare duhovnicească, pace în suflete și în lume și dragoste între noi și între popoare.

„Îmbrățișați-vă unul pe altul cu sărutarea dragostei. Pace vouă tuturor, celor întru Hristos Iisus. Amin” (1 Petru 5, 14).

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,

† IOAN CASIAN