„Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi.

Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare,

care va fi pentru tot poporul. Că vi S-a Născut azi Mântuitor,

Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”

(Luca 2, 10-11)

Iubiți părinți, slujitori ai Sfintelor Altare,

Iubit popor al lui Dumnezeu,

„Sosit-a praznicul iară/ De care ne bucurăm,/ Căci Iisus din Cer coboară/ Să Se Nască-n Betleem.”

Inspirat de cuvintele îngerului, trimis de Dumnezeu, din Cer, să binevestească bucurie mare pentru întreaga umanitate și să aducă pacea pe pământ, colindul românesc transmite, din generație în generație, iubirea nemărginită a Tatălui. Un Tată Care Își cercetează fiii risipiți, pentru a le transmite zâmbetul de Părinte iubitor, prin frumusețea dumnezeiască a Fiului Său, Pruncul Iisus, întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și Născut, la „plinirea vremii”, în Betleemul Iudeii, conform profețiilor făcute de bărbații sfinți și iubiți de Dumnezeu, numiți prooroci: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, Născut din femeie, Născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5).

Întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” (Romani 16, 25), a alungat pustiul și a risipit norii, deschizând Cerul, de unde Tatăl ne privește și ne trimite mesaj de bucurie și de pace, prin îngerii Săi, care se pogoară pe scara care a ajuns până la Cer, Scara care este Preacurata Fecioară Maria, precum patriarhul biblic Iacob a văzut-o, în visul său profetic, relatat în Cartea Facerii, în capitolul 28, versetele 12 și 13: „Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Apoi S-a arătat Domnul în capul scării şi i-a zis: «Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatăl tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi»”.

Așadar, Nașterea Domnului, sau Praznicul Crăciunului, este însuși Izvorul sau temeiul bucuriei noastre. Așa se și numește, în teologia și imnografia Bisericii lui Hristos: „Praznicul Bucuriei”. Căci îngerii, pogorându-se din Cer la păstorii din Betleem, le-au vestit bucurie mare, le-au deslușit taina arătării și venirii lor și le-au descoperit semnele prin care Îl vor identifica pe Mântuitorul Hristos: „Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Luca 2, 12). Iar în momentul descoperirii acestei taine minunate a început tot Cerul și, odată cu el, Pământul, întreg Universul, să cânte: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Iubiți credincioși,

Cu bucurie mare și sfântă, copleșiți de iubirea nemărginită a lui Dumnezeu-Tatăl pentru noi și de smerenia cea de negrăit a Fiului Său, Prunc și Dumnezeu, creștinii îmbracă ființa lor întreagă în veșmintele preafrumoase ale virtuților: prin Postul cel de 40 de zile, premergător Crăciunului, prin rugăciunea sporită și pocăința smerită, urmate de Spovedanie și Împărtășanie cu Trupul și Sângele Domnului. Toate aureolate de faptele milei creștine, de „untdelemnul” bunului samarinean, ce nu se cuvine să lipsească din candela care susține iubirea față de semeni, filantropia creștină.

Poetul creștin Vasile Voiculescu, în poezia sa, potrivit intitulată „Colind”, tocmai la amintita pregătire se referă: la pregătirea întregii noastre făpturi și a tot ce ne înconjoară pentru primirea Pruncului Mântuitor: „Și noi, Doamne, ne-am sculat, / Colibele-am curățat, / Uși, ferestre, toate-s noi, / Doamne, intră și la noi!”.

În această atmosferă este întâmpinată Nașterea Domnului în familiile și în comunitățile noastre creștine, din moși-strămoși. Sfânta și dreapta rânduială este păstrată și păzită cu fidelitate, ca un tezaur sacru, care ne ține în legătură cu moșii și strămoșii, cu Părinții și Sfinții Bisericii, de la noi până la Hristos.

În Duminica de dinaintea Nașterii Domnului se citește Evanghelia de la Sfântul Evanghelist Matei, numită „Cartea Neamului lui Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu”. Înșiruirea neamurilor, chiar dacă nu ne menționează și pe noi, creștinii, „noul popor ales al lui Dumnezeu”, ne cuprinde ontologic și ne aduce din nou în familia lui Dumnezeu, pentru a ne bucura de iubirea Tatălui și de cina Fiului de Împărat.

Zilele premergătoare Crăciunului sunt momente în care Biserica ne îndeamnă, prin glasul imnografului, la o pregătire a conștiinței și a întregii noastre ființe, spre a pregusta din bucuria ce va să vină. Încă de la Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, se cântă – pentru prima dată – Catavasiile Nașterii Domnului, care spun așa: „Hristos se naște, măriți-L! Hristos din ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul și cu bucurie lăudați-L, popoare, căci cu slavă S-a preaslăvit!”.

Acestei bucurii pământești îi premerge bucuria cerească, pe care ne-o împărtășește Biserica lui Hristos, chemându-ne la împreună-cântare de slavă, la preamărirea Celui Unuia-Născut din Tatăl, mai înainte de veci, iar în zilele din urmă, „de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”, la plinirea vremii.

Iubiți fii duhovnicești,

Noi știm, din moși-strămoși, aceste adevăruri mântuitoare și ținem toate sfintele rânduieli. Căci bucuria Nașterii Domnului nu se poate sălășlui într-o casă întunecată și într-o inimă întinată. Ea se pogoară în inima curată și bună, care lucrează cu răbdare mântuirea, făcându-se părtașă la vederea lui Dumnezeu, prin contemplarea Pruncului Iisus, născut în Peștera Betleemului, Prunc care este icoana iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din Ceruri.

În Predica de pe Munte, Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, Fiul Cel veșnic al Tatălui, ne-a spus limpede: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Curăția inimii este proprie nevinovăției copilăriei. În acest sens, Mântuitorul ne atrage atenția: „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3). Curăția și nevinovăția se lucrează cu multă osteneală și râvnă sfântă, prin post, rugăciune și fapte bune. Virtuțile creștine sunt lumină pe cărarea care duce în Împărăția Cerurilor. Ele luminează fața și viața creștinului; ele curăță inima omului și o fac sălaș vrednic pentru a-L putea primi pe Hristos, Cel care vine an de an „să Se Nască și să crească, să ne mântuiască!”.

Sfântul Apostol Pavel se roagă pentru creștini, zicând: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!” (Galateni 4, 19). Rugăciunea și durerile Sfântului Apostol Pavel sunt și ale Bisericii lui Hristos, care se roagă, ca o mamă iubitoare, să putem duce lupta cea bună împreună cu Hristos și, în Hristos, să ne facem părtași dumnezeieștii firi.

Lupta cea bună este calea cea strâmtă a postului, a rugăciunii, a faptelor bune, a iertării și împăcării cu toți frații noștri; a nejudecării celorlalți, ci a propriei noastre judecăți, pe care să o facem cu smerenie la scaunul de spovedanie. Împreună cu părintele nostru duhovnicesc, să călătorim spre rugul care arde și nu se mistuie, spre focul din Sfântul Potir, spre Trupul și Sângele Domnului. Căci, cu vrednicie împărtășindu-ne cu Acestea, păcatele noastre sunt arse, iar trupul și sufletul nostru sunt vindecate de boli și patimi. Astfel, devenim din nou curați și luminați, spre a-L putea întâmpina pe Hristos-Împăratul, Care ne zice: „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice (porțile, încuietorile și lanțurile păcatelor) şi va intra Împăratul slavei” (Psalmul 23, 9).

Dreptmăritori creștini,

Mesajul adus, din Cer pe pământ, de către îngeri, este clar și fără echivoc: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Mântuitorul a spus cărturarilor și fariseilor, precum și tuturor celor ce-L ascultau: „Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3, 19-20).

Așadar, lumea, de două mii de ani, a iubit mai mult întunericul decât pe Hristos – Lumina lumii! Pentru că tot ce este rău – ura, nedreptatea, furtul, războiul de asuprire, răpirea pământului, a moștenirii, a credinței strămoșești și, mai ales, călcarea în picioare a poruncilor și a legilor divine – este de la diavolul, domnul întunericului, care nu iubește Lumina și Adevărul, căci în întuneric se lucrează tot păcatul și toată nedreptatea.

Tot ce s-a întâmplat în istoria umanității, nedrept și abuziv, tâlhăresc și criminal, a fost și este fructul întunecat al mândriei și al lipsei de umanitate a celor ce vremelnic conduc comunități și neamuri. Cei ce L-au cunoscut pe Hristos, Care Și-a pus viața preț de răscumpărare pentru fiecare suflet omenesc, nu au îndrăznit să lovească în ființa umană, să o deposedeze de cele pe care e îndreptățită să le aibă, să o înșele și să o strivească, până la a-i lua viața prin război și ucidere în masă. 

Dar singura judecată dreaptă rămâne cea divină... Atunci când glasul celor asupriți ajunge la cer, iar sângele lor strigă din pământ, Dumnezeul dreptății le face dreptate persoanelor, familiilor, comunităților și neamurilor. Acest lucru minunat s-a petrecut și cu poporul român, atunci când Dumnezeul părinților noștri ne-a făcut dreptate, binecuvântând unirea românilor într-o singură țară, la 1 Decembrie 1918. 

Nădejdea noastră este la Cel ce este Începutul și Sfârșitul nădejdii, Hristos Mântuitorul. Biserica stă de veghe. Biserica se roagă pentru pace și dreptate. Biserica rabdă și așteaptă până când Dumnezeu va auzi și va împlini rugăciunea poporului dreptcredincios.

Iubiți părinți, păstori de suflete,

Biserica lui Hristos, pe care o slujim cu smerenie, cu bucurie sfântă, cu râvnă și fidelitate, este Mama Neamului românesc. Ca orice mamă, ea nu dorește ca fiii ei să fie triști. Tocmai de aceea ne îndeamnă Sfântul Prooroc Isaia pe noi, slujitorii, zicând: „«Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu», zice Dumnezeul vostru. «Daţi curaj Ierusalimului şi strigaţi-i că munca de rob a luat sfârşit, fărădelegea sa a fost ispăşită şi că a luat pedeapsă îndoită din mâna Domnului pentru păcatele sale»” (Isaia 40, 1-2).

Praznicul Nașterii Domnului este despre mângâiere și izbăvire. Despre bucurie și nădejde nestrămutată în mântuirea noastră. Iată de ce, de Sărbători, suntem cuprinși de fiorul bucuriei sfinte, așa cum zice colindul: „Veniți astăzi, credincioșii, să săltăm, să săltăm! / De Nașterea lui Hristos să ne bucurăm!”. Colindele noastre românești sunt izvor de bucurie și hrană aleasă pentru Sărbători. Niciun alt popor de pe fața pământului nu cântă și nu colindă de Nașterea Domnului cu atâta bucurie și nevinovăție de copil curat, cu chip de înger.

De Crăciun, toți ne retrăim copilăria prin colind străbun, sfânt și bun. Ne aducem aminte de toți cei dragi: de cei care sunt aproape și de cei care sunt departe, de care suntem separați, dar niciodată despărțiți. Credința noastră curată și dreaptă, colindele noastre unice, tradițiile noastre sfinte ne adună în același duh al moșilor și strămoșilor plecați la Dumnezeu. Acolo, în Cer, suflete lor vibrează și se bucură, căci ne văd trăind credința, afirmând-o și mărturisind-o, cu demnitate, oriunde în lume. Astfel, suntem și rămânem împreună cu ei, întru nădejdea învierii și a vieții veșnice. Căci iubirea creștină este mai puternică decât moartea. Iubirea este veșnică, căci este din Dumnezeul Cel veșnic.

Dragi părinți, dragi tineri,

Anul acesta, 2023, a fost proclamat Anul omagial al persoanelor vârstnice și Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, în Patriarhia Română.

Am încercat și am reușit, ajutați de Dumnezeu și sprijiniți de comunitățile parohiale, să promovăm proiecte frumoase și necesare pentru viața creștină, pentru familie și pentru școală. Prin coordonatorii Sectorului de Catehizare și Activități cu Tineretul, taberele și școlile de vară din Eparhia noastră au adus împreună clerici, profesori de Religie și peste 10.000 de tineri din toate colțurile Eparhiei, tineri care conștientizează din ce în ce mai mult că valorile promovate de Biserică sunt vii, sunt adevărate, sunt sfinte și veșnice, salvatoare și de viață dătătoare. Tinerii noștri, împreună cu păstorii de suflete, i-au vizitat pe bătrânii și pe bunicii noștri, care, uneori, sunt singuri și lipsiți de iubire și mângâiere. Tinerii noștri creștini ortodocși le-au adus colind, lumină, bucurie, zâmbet curat și ajutor, acolo unde a fost nevoie.

Ce minunat este să vezi generațiile împreună – copii, părinți, bunici – sub streașina Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești! A fi bun, a fi frumos la suflet, a fi virtuos, iubitor și săritor, a avea prețuire și recunoștință față de bătrânii noștri, care au purtat Țara și Biserica pe umeri, care ne-au lăsat o moștenire, nu rămâne fără răspuns. Cuvintele părintelui Nicolae de la Rohia se rostesc astăzi tot mai des și, mai ales, se împlinesc: „Dăruind vei dobândi”.

Așa se cuvine să ne creștem copiii și așa ne poruncește Dumnezeu. Așa ne-au crescut pe noi părinții și așa se cuvine să trăim creștinește, în familia binecuvântată: mama, tata și pruncuții – viitorul Țării, al Neamului și al Bisericii.

Anul în care vom păși peste câteva zile, 2024, va fi Anul omagial al îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți.

Rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să continuăm proiectele noastre eparhiale: Nici o familie ortodoxă fără carte de rugăciuni și Nici o familie creștină fără Învățătura de Credință Ortodoxă, proiecte care sunt, în prezent, în plin proces de aplicare. Așadar, din nici o familie să nu lipsească Cartea noastră de rugăciuni și Învățătura de Credință Ortodoxă, pe care le tipărim în condiții grafice de excepție și care devin tezaur sacru al familiei.

Să ne rugăm împreună pentru pace pe pământ, căci acesta este mesajul Nașterii Domnului: de pace între neamuri. Să ne rugăm pentru pace în Ucraina și în Țara Sfântă, pentru pacea dintre oamenii din fiecare țară și pentru buna așezare a întregii lumi, ca să putem viețui pașnic și să putem lucra fără împiedicare poruncile lui Dumnezeu.

Să nu-i uităm nici acum, de Sărbători, în preocupările și în rugăciunile noastre, pe cei sărmani, pe cei pribegi și înstrăinați, pe cei orfani și singuri! Să facem binele pe măsura credinței și iubirii creștine și el se va întoarce la noi însutit, în dar de pace, bucurie și sănătate!

Să stăm de veghe la păstrarea valorilor noastre sfinte – credința ortodoxă strămoșească, tradițiile, colindul, portul și graiul dulce românesc –, oriunde ne-am afla, în țară sau în lume! Și să rămânem la sânul Mamei noastre: Biserica Ortodoxă a Neamului Românesc!

Dorindu-vă, din inimă de părinte, să aveți parte de Sărbători creștine de iarnă așa cum se cuvine, cu pace, liniște, bucurie, lumină și belșug în toate, vă îmbrățișăm și vă binecuvântăm, cu dragoste sfântă! Vă rugăm să ne aveți în rugăciunile voastre pe noi, ierarhii, pe toți păstorii de suflete de la parohii și pe toți monahii din mănăstiri, precum și noi vă purtăm în dragostea și în rugăciunea noastră, neîncetat! Amin!

Sărbători binecuvântate și La mulți ani!

Al vostru, al tuturor, de tot binele doritor

și împreună cu voi călător în rugăciune

și în colind sfânt și bun, de fiecare Crăciun,

† IUSTIN,

Episcopul Maramureșului și Sătmarului