Sfânta Biserică a rânduit ca celebrarea eroilor să se facă la această prăznuire a Înălțării Domnului. Mare adevăr este în această rânduială deoarece eroii, prin sacrificiul lor, prin  dăruirea lor totală, prin dragostea lor, ne înalță la condiția demnității, a frumuseții sufletești și a libertății luminate. O comunitate fără eroi este o comunitate lipsită de dimensiunea ascensiunii spirituale, este o comunitate lipsită de orizont și de țintă, care nu a făcut experiența libertății și demnității. O astfel de comunitate este ușor de supus, de înrobit și de distrus.

Tocmai de aceea, frate și soră, asistăm în aceste zilele la un anti-cult al eroilor, la o pornire înverșunată în a nega orice sfințenie, orice eroism, orice sacrificiu. Această persecuție ideologică se duce pentru că cei care o uneltesc știu că o țară fără eroi nu este o țară. Așadar, eroii sunt cei care ne înalță, eroii sunt cei care ne inspiră, de la eroi căpătăm elan pentru virtute și pentru o viață înzestrată cu sens. Eroii sunt coloana vertebrală a unei comunități, a unei națiuni. Eroii sunt cei care au murit în picioare pentru că aveau de apărat o țară, o Biserică, un neam! Și-au pus sufletul pentru crezul lor și pentru neamul lor, mărturisind adevărul într-o mare a minciunii. Tocmai de aceea ei ne ajută să avem coloană vertebrală, verticalitate. Toți cu o moarte suntem datori, însă nu-i totuna, așa cum spunea poetul, leu să mori sau câine înlănțuit.

Jertfa eroilor a zidit văzut și nevăzut. A zidit văzut de atâtea ori dând roade în istorie, întregind hotarele și eliberând de sub jugul stăpânirilor străine și regimurilor opresive. Așa îi avem pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei și pe ceilalți voievozi binecredincioși apărători de credință și neam; așa îi avem pe eroii Marelui Război al Reîntregirii și pe cei din decembrie 1989. Însă jertfa eroilor a zidit și nevăzut atunci când prilejurile de înfrângere s-au transfigurat în prilejuri de biruință, în nașteri de martiri. Așa i-am dobândit pe Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache; așa îi avem cu noi pe Sfinții Închisorilor. 

Pe lângă aceștia se adaugă toți eroii care au dus greul și năduful istoriei, răbdând zi de zi pentru ca noi să avem țara noastră, Biserica noastră și casa noastră. Toți cei simpli și smeriți care au purtat prin muncă și rezistență crucea neamului nostru, toate mamele care au brăzdat cu lacrimi și sudoare ogorul inimii celor născuți ai lor, toți tinerii care au râvnit mai mult la propășirea comunității decât la propria lor fericire și bunăstare sunt eroii neamului nostru.

Aceasta este o binecuvântată zestre care ne dă identitate, direcție și sens în istorie. Știm că avem rădăcini în cer, știm că există o patrie în cer, așa cum există și o Biserică Biruitoare. Și suntem vii în firea noastră atâta vreme cât păstrăm legătura cu această patrie din văzduh, cu această patrie cerească, cu această Biserică a sfinților noștri.

Marea lecție pe care ne-o dau eroii neamului este despre ce înseamnă a fi demn, liber și însetat de adevăr și dreptate. Dacă eroii pe care-i cinstim ar fi acceptat minciuna, robia și înjosirea ființei umane, noi nu am mai fi existat astăzi. Dacă Sfinții Martiri Brâncoveni ar fi dat veșnicia pe supraviețuirea biologică; dacă eroii din Marele Război al Reîntregirii ar fi dat bir cu fugiții la Mărășești și Oituz; dacă Sfinții Închisorilor ar fi acceptat minciuna atee și samavolnicia unui regim care ticăloșește, care degradează omul, atunci noi  am fi dispărut demult din istorie.

Preaiubiții mei, aceasta nu este o lecție de istorie, ci este o lecție existențială. Dacă noi vrem să fim o Biserică și o țară, dacă noi mai vrem să fim oameni, atunci să ținem calea deschisă de eroi. Să prețuim adevărul, dreptatea și libertatea. Să denunțăm minciuna, samavolnicia și tirania, așa cum ne îndeamnă și Sfântul Apostol Pavel: „Sănu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Efeseni 5, 11).

Cum putem face aceasta?

Iubite frate, iubită soră, există un eroism al fiecărei clipe, al fiecărei zi. Astfel, dragul meu, dacă tu ești pe calea deschisă de eroi atunci te dai pe tine și toate interesele tale la o parte ca să slujești aproapelui; dacă ești pe calea deschisă de eroi, atunci pui umărul tău ca să îl ajuți pe cel zdrobit de durere; dacă ești pe calea deschisă de eroi, atunci rabzi până la lacrimi pentru că nu renunți să faci bine și să ții cârma dreaptă; dacă ești pe calea deschisă de eroi, atunci faci milă și te doare de nedreptatea suferită de cei din jur; dacă ești pe calea deschisă de eroi, atunci deși stors de năduful zilei și copleșit, îngreuiat de toate noxele acestei lumi întunecate, ești în stare să luminezi fața copilului și fața celui de lângă tine cu un zâmbet și cu o vorbă bună.

Însă, iubite frate și iubită soră, există și un eroism al clipelor de încercare. Atunci, să nu  dai înapoi și să nu te intimidezi de înverșunarea celor care vor să-ți reteze calea către cer. Să nu-i lași să se atingă de cele sfinte ale tale. Să îți aperi cerul! Să lupți pentru veșnicia ta! Să fii liber și demn și să nu îi lași să te trateze așa cum își tratează dresorul animalele de circ! Să te ridici, asemenea vulturului, și să respiri aerul înălțimilor și să nu-i lași să te închidă într-o colivie aurită cu lozinci defăimătoare, înșelătoare, perfide! De vei face aceasta, te vei găsi pe calea deschisă de către eroi, vei rămâne pe calea deschisă de către eroii neamului și vei afla calea deschisă către cer.