† NESTOR

Prin Harul lui Dumnezeu,

Episcop al Devei şi al Hunedoarei

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Frățească îmbrăţişare cu prilejul slăvitului praznic al Învierii Domnului!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiți creștini hunedoreni,

 În întunericul nopții, purtând fiecare în mână făclia învăluită de lumină, am fost învredniciți de Dumnezeu să auzim încă o dată cuvintele pline de nădejde și bucurie: Hristos a înviat! Iar la această vestire, care proclamă un fapt nemaiîntâlnit, și anume biruința asupra morții, toată făptura mărturisește și întărește minunea răspunzând: Adevărat a înviat!

Au trecut mai bine de doi ani, de când întreaga lume a fost cuprinsă de spaima și de frica morții, stare provocată de răspândirea virusului Sars-Cov 2, o perioadă în care, nu de puține ori, știința medicală și-a arătat limitele, fapt care a semănat în multe case tristețe și durerea pierderii unor persoane dragi. Din mila lui Dumnezeu, această pandemie pare-se că se apropie de sfârșit, iar cele petrecute în ultimii doi ani ne-au făcut să conștientizăm mai mult valoarea vieții, să fim mai destoinici în ierarhizarea priorităților și mai ales, să ne aplecăm cu mai multă seriozitate asupra înțelegerii morții ca moment imprevizibil, dar iminent al existenței noastre.

Frica adusă de pandemie a fost înlocuită, în ultima perioadă, de teroarea războiului aflat chiar în vecinătatea noastră, o formă și mai agresivă de răspândire a morții, în care implicarea omului este mai vizibilă și mai clară decât în alte situații în care el este cauza sfârșitului vieții, fie că vorbim de indivizi, de regnul animal sau de cel vegetal. Pandemia și războiul au provocat în rândul oamenilor reacții și comportamente dintre cele mai diverse și din nefericire, în general vorbind, unica preocupare a omului a devenit identificarea mijloacelor de conservare a vieții, excluzând, sub orice formă, posibilitatea apariției inopinate a morții și refuzând categoric o pregătire lăuntrică, spirituală, pentru înfruntarea acestui eveniment firesc și inevitabil.

Motivul unei astfel de atitudini nu poate fi altul decât necredința într-o continuare a vieții dincolo de mormânt, iar pentru cei care se consideră creștini adăugăm și neîncrederea în Evanghelia lui Hristos, în Învierea Sa din morți și în făgăduințele Lui privind cele viitoare.

Hristos ne-a avertizat că multe calamități se vor abate asupra pământului și a neamului omenesc, dar ne și încurajează că în vremurile când vor veni molime, războaie și suferință pe pământ, semne premergătoare celei de-a doua veniri a Sale, să îndrăznim cu nădejdea că „răscumpărarea noastră este aproape” (Luca 21, 28).

Cinstiți frați creștini,

Învierea lui Hristos din morți, un eveniment istoric incontestabil, pe care Biserica, prin lucrarea Duhului Sfânt, îl reactualizează în fiecare an cu bucurie multă, reprezintă credința nestrămutată că moartea a fost biruită, iar certitudinea existenței unei alte vieți dincolo de mormânt este o realitate veșnică, pe temelia căreia trebuie construită realitatea vremelnică, astfel încât omul să devină beneficiarul redobândirii vieții dincolo de suferința morții.

Izvorul Vieții este Însuși Dumnezeu, iar dacă viața vremelnică este dăruită de Dumnezeu, omul devenind împreună lucrător cu El la acest act minunat de creație, viața veșnică nu poate fi concepută în afara Lui Dumnezeu, iar omul nu mai este împreună lucrător cu El la realizarea veșniciei, ci doar beneficiar al acesteia prin Jertfa lui Hristos.

Să iubim viața este un act firesc, omenesc. Să nu uităm însă că iubirea față de propria viață trebuie să fie imperativ extinsă la Dătătorul acesteia, la Cel Care, prin Învierea Sa din morți, ne-a arătat calea redobândirii ei dincolo de pătimirea morții. Iar dacă viața vremelnică este bucurie nedeplină, limitată în timp, redobândirea vieții prin Înviere, în Hristos Iisus, este bucurie veșnică, desăvârșită în Împărăția Cerurilor.

Dragii mei hunedoreni,

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Psalmul 118, 28), zi în care reafirmăm biruirea morții, zi în care ni se reînnoiește promisiunea vieții veșnice, zi în care suntem iarăși încredințați că nu vom muri niciodată, zi în care Hristos, Biruitorul morții, ne cheamă să Îl urmăm, pentru ca nemurirea noastră să fie una pusă sub semnul fericirii veșnice.

Răscumpărând omul din suferința păcatului și a morții, prin Învierea lui Hristos, Dumnezeu ne cheamă să conștientizăm valoarea Jertfei Fiului Său Preaiubit și, prin aceasta, să ne adăpăm îndestulător din curgerea darurilor, ce izvorăsc din mormântul de viață dătător al lui Hristos.

Din nefericire, acaparat de tentațiile și de preocupările vieții cotidiene, omul contemporan a limitat bucuria praznicului Învierii la o formă exterioară și temporară, la o comuniune cu cei dragi pentru câteva ceasuri sau zile, la o confortabilă îndestulare din bucatele pregătite, reîntorcându-se apoi în arena luptelor vieții acesteia vremelnice, lăsând încet încet intensitatea luminii primită la Înviere să se împuțineze, până ce bezna întunericului se reașează în viața de zi cu zi.

Dacă lumina este călăuză în întuneric, Învierea lui Hristos este călăuza vieții omului. Iar dacă, în întuneric, lumina ne ajută să găsim un obiect prețios pierdut și pe care îl căutăm cu disperare, Lumina lui Hristos este cea care, în întunericul lumii acesteia, ne arată calea spre a găsi cea mai prețioasă comoară dorită de om – viața cea veșnică. Reafirmarea Învierii lui Hristos în Biserică, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, Liturghie de Liturghie nu este altceva decât păstrarea Luminii lui Hristos mereu aprinsă și accesibilă oricui dorește să își reaprindă candela sufletului, spre a i se lumina viața, astfel încât prezența morții, previzibilă sau năpraznică, să nu mai fie aducătoare de frică și de suferință, ci dătătoare de speranță și de nădejde în redobândirea vieții prin înviere.

Învierea lui Hristos pe toate le umple de lumină „și cerul, și pământul, și cele de dedesubt” (Canonul Paștilor). Învierea lui Hristos unește pe cei vii cu cei morți, pe cei buni cu cei răi, pe cei ce-L iubesc pe El cu cei ce-L urăsc pe El. Învierea lui Hristos proiectează pentru o clipă, peste întreg pământul, imaginea Împărăției lui Dumnezeu într-o armonie care mustește de dragoste, de pace și de bucurie revărsate peste întreaga făptură, o Împărăție pe care o dorim și adesea o cerem în rugăciunea „Tatăl nostru”, spunând „Vie Împărăția Ta!” (Matei 6, 10), fără a conștientiza însă că aceasta nu se poate realiza fără participarea noastră.

Iubiți frați și surori întru Hristos Domnul,

Astăzi, când prăznuim biruința vieții asupra morții, să ne luminăm cu prăznuirea, să ne împărtășim de lumină și să devenim lumină, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, bucuria noastră să fie deplină!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Vă spune al vostru arhipăstor, de tot-binele doritor,

către Domnul rugător pentru mântuirea tuturor,

† NESTOR

Episcopul Devei şi al Hunedoarei