Zeci de ieșeni au luat parte în această seară la slujba Canonului cel Mare, rostind împreună, în timpul citirii troparelor, stihul: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. În atmosfera de reculegere și rugăciune specifică începutului de post, credincioșii au însoțit fiecare stih cu metanii și cu luare-aminte, transformând rânduiala într-un moment de adâncă cercetare lăuntrică.

Cei prezenți au participat la a doua parte a Canonului, urmând ca celelalte două stări să fie citite în zilele următoare, tot seara, în cadrul slujbei Pavecerniței Mari, potrivit rânduielii bisericești din prima săptămână a Postului Mare.

La final, cuvântul de învățătură a fost rostit de Arhimandritul Hrisostom Rădășanu, care a subliniat că rugăciunea nu este un simplu gest formal, ci o mărturisire vie a credinței în Sfânta Treime, realitate lucrătoare ce coboară spre oameni prin toate lucrările lui Dumnezeu:

Când ne rugăm, nu facem doar un gest formal, ci mărturisim că Treimea este o realitate vie, care coboară spre noi prin toate lucrările lui Dumnezeu.

Experiența obișnuită a postului nu este doar o formă de chinuire a trupului, prin care să dobândim anumite abilități duhovnicești sau trupești. Este forma prin care Dumnezeu Tatăl Se pune la dispoziția noastră. Însăși creația poate fi văzută ca o formă de „postire” a lui Dumnezeu, în sensul că El a lăsat loc libertății noastre.

Dumnezeu ne lasă libertatea să postim, să facem milostenie, să ne rugăm. Și atunci când întoarcem aceste fapte — ale milei, ale rugăciunii, ale postului — să știm că ele sunt, în esență, fapte dumnezeiești. Le trecem prin filtrul experienței noastre, punem în ele dorința și neputințele noastre, dar ele sunt de la Dumnezeu și ne duc către Dumnezeu.

Sfântul Pavel spune că faptele cele bune sunt zidite de Dumnezeu pentru ca noi să umblăm întru ele. Dumnezeu zidește faptele cele bune ca să ne conducă la El. Iar garantul acestui adevăr este însuși Fiul Său.

De aceea, credința în Iisus Hristos ne duce spre aceste fapte și nu spre altele. Și astfel, fraților și surorilor, cu puține, slabe și neputincioase cuvinte, am venit în această seară rugându-vă ca, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să punem început bun faptelor care ne întorc către Dumnezeu, care ne așază în brațele Lui și ne pregătesc pentru cele ce ni le-a făgăduit în viața aceasta și în cea ce va să fie.

Să nădăjduim ca experiența noastră cu El să nu fie una de suprafață, ci una de profunzime, o împreună-viețuire cu Dumnezeu. Căci Dumnezeu Se face om pentru ca omul să se îndumnezeiască, iar Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și om adevărat.

Canonul cel Mare se săvârșește în prima și în a cincea săptămână din Postul Mare. În această săptămână, slujba este oficiată în seara zilelor de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari, slujba de după Vecernie. „Canonul lacrimilor” este alcătuit de Sfântul Andrei, Arhiepiscopul Cretei, și reprezintă una dintre cele mai frumoase și profunde slujbe ale Bisericii. Textul este numit „Canonul cel Mare” deoarece este cel mai extins imn liturgic, cu 250 de strofe, care ne îndeamnă la pocăință, smerenie, rugăciune și îndreptarea faptelor rele. Pe tot parcursul citirii canonului, între stihiri, strana și credincioșii prezenți rostesc împreună stihul „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care ne amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului. Sfântul Andrei Criteanul este considerat „Părintele canoanelor”, fiind primul alcătuitor de canoane și inițiatorul acestei noi specii imnografice în Biserica grecească.