„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu

și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”

(Luca 2, 14)

Dragi părinți slujitori ai Sfintelor Altare, 

Iubit popor al lui Dumnezeu,  

Bunătatea, iubirea și milostivirea lui Dumnezeu ne-au adus, prin purtarea Sa de grijă, în prag de sărbători sfinte, creștine, de iarnă: 

„Dumnezeu Preasfântul,

Colindând pământul,

A vrut să nu mai fie,

Potop (război) și urgie.

Dumnezeu Preabunul,

Ne-a adus Crăciunul”.

Așadar, Dumnezeu, prin Nașterea Fiului Său, de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, ne dăruiește un nou Praznic al Bucuriei. Crăciunul este, într-adevăr, Praznicul Bucuriei, așa după cum glăsuiește și Irmosul din Catavasiile Nașterii Domnului: „Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din Ceruri, întâmpinați-L! Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul și, cu bucurie, lăudați-L, popoare, că S-a preaslăvit” (Cântarea 1, Catavasiile Nașterii Domnului). 

Inspirat de lumina Evangheliei adusă nouă de Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, poporul român i-a țesut, acestui praznic minunat, haină frumoasă și luminoasă, prin colind. Colindele românești sunt nestemate unice și neprețuite, alcătuite cu inima și sufletul de cântăreții de la strană și de creștinii evlavioși, prin care se vestește Nașterea Domnului și se proslăvește, cu dragoste, evlavie și recunoștință, iubirea lui Dumnezeu față de neamul omenesc, căruia i-a trimis Mântuitor, „Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 11). 

Făgăduit de Dumnezeu încă de la căderea protopărinților noștri în păcatul neascultării, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, la plinirea vremii, „să Se nască și să crească, să ne mântuiască”. Iată ce ne învață, în această privință, Sfântul Apostol Pavel: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca noi să dobândim înfierea” (Galateni 4, 4-5). Așadar, Dumnezeu-Tatăl a pregătit omenirea pentru acest eveniment unic, prin care Cerul se unește cu Pământul, în imn de slavă. Și tot dumnezeiescul Pavel ne luminează întru aceasta: „După ce Dumnezeu, odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile” (Evrei 1, 1-2).

Întruparea Fiului lui Dumnezeu este chipul suprem al iubirii Tatălui pentru lume, Iisus Hristos fiind icoana desăvârșită a acestei iubiri veșnice: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17). 

Iată de ce noi, la Crăciun, colindăm din casă în casă, preluând mesajul îngerilor coborâți din cer, la Betleemul Iudeii, pentru a aduce gândul lui Dumnezeu către omenire: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Astfel, ei ne vestesc care este voia lui Dumnezeu, aceea ca Pământul să se unească cu Cerul, prin Întruparea Fiului Său; pentru ca Pământul întreg să devină Cer – „precum în cer, așa și pe pământ” – și, împreună, Cer și Pământ, să glăsuiască: 

„Cerul și pământul în cântări răsună.

Îngeri și oameni cântă împreună.

Hristos Se naște, Domnul coboară,

Îngerii cântă, Magii Îl adoră;

Păstori aleargă, ieslea înconjoară,

Mari minuni se întâmplară!” 

Iubiți credincioși, 

Lumea în care a venit Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „la plinirea vremii”, era tulburată de ură și de nedreptate, era stăpânită de mari căderi și păcate, zăcând în întuneric și în umbra morții. Dar, odată cu Nașterea Domnului, în lume a venit lumina, așa după cum ne arată Sfântul Evanghelist Matei, amintindu-ne profeția marelui prooroc Isaia: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16). 

Odată cu Întruparea Mântuitorului, lumea a fost chemată la reconciliere și împăcare, la milă și dreptate, la iubire și iertare. Și dacă Dumnezeu-Tatăl a găsit calea împăcării cu umanitatea prin iubirea și iertarea Lui, prin ascultarea și sacrificiul Fiului Său, pe care L-a dat spre răstignire și moarte pe cruce, drept jertfă de ispășire pentru întreaga omenire, înseamnă că El, Tatăl Ceresc, ne cheamă să facem și noi asemenea: să căutăm pacea dinlăuntrul nostru, pacea cu cei din jurul nostru, pacea dintre oameni și pacea dintre popoare. În acest sens, iată ce scria, cu șase sute de ani înainte de Nașterea Domnului, același prooroc Isaia – supranumit „Evanghelistul Vechiului Testament” –, despre Mesia, Cel așteptat: „El va judeca neamurile și la popoare fără număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de pluguri și lăncile lor în cosoare. Niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul” (Isaia 2, 4). 

Mântuitorul Iisus Hristos, începându-Și lucrarea de mântuire a oamenilor, nu a avut un mesaj radical sau justițiar, ca acela al Sfântului Ioan Botezătorul, care, pentru a pregăti calea venirii lui Hristos, predica pocăința, schimbarea și înnoirea poporului. Când Domnul venit, El a chemat lumea la lumina Evangheliei, invitându-i pe toți, fără deosebire, căci mesajul Său se adresează tuturor: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți găsi odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 28-29).

Hristos a venit să cucerească lumea cu mâinile goale, fără oștire cerească sau pământească, folosind doar Cuvântul venit din cer. Căci El era Cuvântul lui Dumnezeu întrupat. Nu a judecat și nici nu a culpabilizat, niciodată, pe nimeni. Dimpotrivă, El a fost Cel judecat și hulit, așa cum nu a fost nimeni vreodată. El nu i-a respins pe păcătoșii care aveau nevoie de iubirea, iertarea și salvarea Lui, ci i-a îmbrățișat pe toți: „El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat (…) El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat (…) Chinuit a fost, dar S-a supus și nu Și-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu Și-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 4-7). 

Fiul lui Dumnezeu a venit în lume să schimbe modul de a fi și de a gândi al omului și al societății. Desigur că mesajul Său a fost adresat, în primul rând, poporului ales, pentru a-i transmite că Dumnezeu-Tatăl a abrogat vechea lege a talionului, instaurând Legea harului, a iubirii, a iertării și a împăcării între toți fiii lui Dumnezeu. 

În cuvântările Sale, Hristos a fost aspru, adesea, cu cărturarii și fariseii; dar o singură dată S-a comportat într-un mod radical, tulburător, și anume atunci când, înainte de Sfintele Sale Pătimiri, a intrat în Templu și, făcând un bici de funii, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani, care nu aveau ce căuta acolo, și i-a scos pe toți afară, rostind acele necruțătoare cuvinte: „Nu este, oare, scris: «Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile»? Voi însă ați făcut din ea peșteră de tâlhari” (Marcu 11, 17). Cum să înțelegem această atitudine a Mântuitorului?... Când a fost vorba despre Persoana Sa, când cărturarii și fariseii Îl batjocoreau, când spuneau vorbe nedrepte și mincinoase, ca să-L discrediteze în fața oamenilor, nu le-a răspuns niciodată. Pentru că realitatea era acoperită de adevărul unei vieți fără de pată. Când însă locașul sfânt a fost profanat, atunci a reacționat, pentru că era vorba despre majestatea divină a Tatălui ceresc; era o ofensă adusă lui Dumnezeu-Tatăl, Făcătorul cerului și al pământului și Ziditorul omului. Pentru acest om a venit Hristos în lume; ca să-l întoarcă, aducându-i Evanghelia iubirii și a iertării, a împăcării și a păcii. În Grădina Ghetsimani, atunci când soldații romani, călăuziți de Iuda vânzătorul, au venit să-L prindă, iar Petru, care avea un temperament mai vulcanic, a scos sabia și a tăiat urechea lui Malhus, slujitorul arhiereului, Mântuitorul face o ultimă minune, tocmai pentru unul dintre dușmanii Săi, care veniseră să-L ridice: vindecă urechea lui Malhus... Iar lui Petru îi adresează semnificativele cuvinte: „Întoarce sabia ta la locul ei, căci toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri” (Matei 26, 52). 

 Iubiți fii duhovnicești,

Acestea au fost ultimele cuvinte ale Domnului, lăsate Apostolilor, ca un testament, înainte de a fi ridicat și dus la judecata lui Pilat, a cărturarilor și a fariseilor, care, într-un proces criminal și nedrept, Îl vor condamna la moarte prin răstignire. 

Vreme de trei sute de ani după Răstignirea Mântuitorului, și Biserica întemeiată de El, pe Cruce, prin propria Sa Jertfă, a fost ea însăși răstignită, sângerând și dăruind lui Dumnezeu și Cerului milioane de sfinți, martiri, care astăzi sunt pomeniți și cinstiți, fiind înscriși în calendare și în sinaxare, ca lumini și pilde de mărturisire a lui Hristos, ca exemple vrednice de urmat. 

Când, însă, Biserica, în timpul Sfântului Împărat Constantin – primul împărat creștin –, a primit, în sfârșit, în anul 313, libertatea, prin Edictul de la Mediolanum, și a ieșit din catacombe, lumea în care a intrat nu era o lume creștină. Doar o parte dintre oameni au primit credința și au venit în Biserică. Mediile păgâne și societatea profană au încercat mereu să slăbească puterea harică a Bisericii și lucrarea ei în lume. Astfel, odată cu extinderea creștinismului în lumea cunoscută atunci și odată cu încheierea „secolelor de aur” ale Sfinților Părinți, duhul lumesc a pătruns treptat și în Biserică. Din „Împărăția lui Dumnezeu pe pământ”, așa cum a întemeiat-o Hristos, a început să devină o împărăție pământească și să alunece ea însăși, prin dorința conducătorilor ei de a se extinde și de a stăpâni, în aceleași păcate și nedreptăți care îi caracterizează pe mulți dintre cei puternici ai lumii. Biserica a uitat de cuvintele Mântuitorului, adresate lui Petru în Grădina Ghetsimani, și a transformat Crucea Domnului în sabie, doar aparent cu un scop bun: acela de a-i aduce pe toți oamenii la Hristos. Însă Mântuitorului nu-I place siluirea libertății și demnității omului, cu atât mai puțin a conștiinței sale. 

Și iată, astfel, din deșarta slavă omenească, „cămașa” cea dintr-o singură bucată a lui Hristos a fost sfâșiată, iar Trupul Bisericii Sale sângerează până astăzi, din pricină că urmașii Apostolilor au uitat sau nu au vrut să înțeleagă mesajul Întemeietorului ei: „Nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat (…) Ca să fie una, precum suntem și Noi” (Ioan 17, 9-11). 

Iubiți păstori de suflete,  

Iubiți credincioși, 

Poporul nostru românesc, cel dreptcredincios și iubitor de Hristos, care a primit lumina Evangheliei de la Sfântul Andrei, Apostolul lui Hristos, a păstrat aprinsă candela credinței, de peste două mii de ani. Suntem o Biserică apostolică, într-o Țară creștină, pe pământul pe care Dumnezeu a hotărât să ni-l dăruiască pentru a fi patria noastră pământească. Pământul sfânt al țării noastre a fost mereu râvnit și adeseori răpit, de barbari sau de alte neamuri, mai puternice. A fost sfâșiat și împuținat, dar, totuși, avem o țară binecuvântată și creștină: România, supranumită „Grădina Maicii Domnului”. 

Este bine și înțelept să conștientizăm, să înțelegem și să credem că, dacă Hristos nu ne-ar fi trimis, prin Apostolul Său, adevărul Evangheliei, dacă nu aveam acest liman care este Biserica Ortodoxă strămoșească, cea care ne-a făcut fii ai lui Dumnezeu prin Botez, cea care ne-a luminat prin Evanghelia harului și ne-a ținut la sânul ei, purtați pe brațele sfințiților păstori de suflet și legănați de iubirea mamei și familiei noastre creștine, astăzi, poate, eram risipiți printre neamuri. Căci am traversat secole multe despărțiți fiind unii de alții. Deși eram de același neam, nu eram un popor unit sau o națiune unită, până la vremea hotărâtă de Dumnezeu, când, la 1 Decembrie 1918, românii din toate provinciile românești s-au unit într-o singură țară, mare, frumoasă și creștină – țara credinței, a doinelor, a colindelor, a voievozilor creștini și a păstorilor cu viață sfântă. 

Un asemenea păstor a fost Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul (1692-1711), căruia noi, maramureșenii și sătmărenii, îi datorăm credința puternică și adevărată pe care o avem astăzi. El a apărat-o și ne-a lăsat-o moștenire. Cu aceeași râvnă și dârzenie, Părintele nostru, Arhiepiscopul Justinian, cel vrednic de pomenire, care a primit și a purtat cârja păstorească a Sfântului Iosif, a reînviat eparhia noastră și, împreună, am propovăduit cuvântul adevărului, am păstorit poporul lui Dumnezeu, am prețuit această eparhie ca pe o comoară sfântă, am iubit-o și am sporit patrimoniul ei sacru, ca să stea în rând cu celelalte eparhii ale Patriarhiei Române. Toate le-am împlinit, ajutați de Dumnezeu și de harul Său, care ne-a întărit în această lucrare. Alături de noi, cu aceeași râvnă și dăruire, au slujit preoții, păstorii de suflete și monahii din mănăstiri; toți, împreună, pentru Țară, Biserică și Neam. Astfel, credem că am ajuns să putem spune, împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Să-I mulțumim lui Dumnezeu, că ne-a învrednicit să trăim aceste zile de pace și împlinire! Să fim profund recunoscători că suntem martori ai acestor vremuri, în care Biserica noastră Ortodoxă strămoșească a sărbătorit o sută de ani de Patriarhat. La împlinirea acestui soroc, șaisprezece Părinți mărturisitori, în vremea comunismului ateu, au fost trecuți în calendarul Bisericii noastre, fiind chemați cu toții să-i cinstim ca sfinți mărturisitori și rugători pentru Țara și Neamul din care ei au ieșit.

Iar ca o încununare și ca o mărturie peste timp, pentru secolele care vor veni, Catedrala Națională a fost sfințită și dăruită lui Dumnezeu și Sfântului Apostol Andrei, ca semn de sfântă cinstire a eroilor și martirilor neamului nostru românesc și ca prinos de recunoștință că Dumnezeu ne-a purtat de grijă în istorie, făcând din noi un popor ales al Său, dreptcredincios și statornic în rânduielile moșilor și strămoșilor noștri. 

Chiar dacă ne-am opri, punctual, numai la aceste momente emblematice și definitorii, și tot am realiza cât de mult Îi suntem datori lui Dumnezeu, cu recunoștință și mulțumire. Dar noi știm și vedem, cu ochii limpezi și cu inima curată, că Biserica și slujitorii ei și-au făcut și își fac, zi de zi, datoria față de comunitate, față de neam și față de țară. Iar aceasta este o altă mare minune, o lucrare dumnezeiască și un ajutor ceresc. 

În eparhia noastră, în anul 2025, am încheiat un amplu proiect pastoral, oferind, gratuit, Catehismul Ortodox, astfel încât fiecare familie din cele două județe, Maramureș și Satu Mare, să aibă în casă această carte de învățătură creștină. Am publicat, de asemenea, o carte de rugăciuni pentru cei în suferință și în boală, carte care va ajunge, tot în mod gratuit, în toate spitalele din eparhia noastră. 

Am realizat Icoana „Maica Domnului – Protectoarea Maramureșului”, marcând astfel faptul că Parlamentul României a hotărât, prin lege, ca ziua de 15 August, Praznicul Adormirii Maicii Domnului, să devină „Ziua Maramureșului”. Această icoană a ajuns și va ajunge în casele familiilor creștine, fiind tipărită pe toate cele trei calendare ale eparhiei: calendarul de perete, calendarul cu spirală și calendarul tip agendă. 

Au continuat lucrările la minunata noastră Catedrală Episcopală. În exterior se execută finisaje de mare frumusețe și valoare artistică, iar în interior continuă lucrarea de pictură, în tehnica „fresco”. Am chemat toate comunitățile parohiale și toate obștile monahale să participe la procesul de pictare a catedralei, ca să fim cu toții părtași la acest ospăț al frumuseții Cerului pe Pământ și la Liturghia cerească, prin darul și contribuția noastră. În acest sens, am pus la dispoziția protopopiatelor și a parohiilor desfășurătorul proiectului de pictură, ca fiecare parohie, după dorință și posibilități, să poată să susțină pictarea unei scene sau a unui sfânt.

Am continuat, cu dragoste creștină, râvnă și dăruire, activitatea social-filantropică de la Centrul Rezidențial „Bunul Samarinean” din Coroieni, mulțumindu-le, și cu această ocazie, tuturor parohiilor care ne sprijină în îngrijirea celor patruzeci de persoane vârstnice cazate acolo și în asigurarea celor necesare traiului lor, pentru a avea bătrâneți liniștite. De asemenea, am intervenit, prin Sectorul Social-Filantropic, prin protopopiate, parohii și mănăstiri, în sprijinul familiilor lovite de tragice încercări, reparând sau construind case, arătând, și în acest mod, mila și purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de fiecare persoană și familie. 

Nu-i uităm niciodată pe tinerii noștri, care sunt viitorul Țării și al Bisericii. Prin activitățile și evenimentele organizate de A.S.C.O.R., de A.T.O.C.E.M., de asociațiile de tineri de la nivelul protopopiatelor, precum și prin taberele desfășurate de preoții din parohii, tinerii noștri se adună, se cunosc și se formează împreună, pentru Dumnezeu, Familie, Biserică și Neam. În acest sens, suntem bucuroși să vă facem cunoscut faptul că anul acesta a început o activitate unică și extrem de importantă, care îi adună pe copiii de diferite vârste, împreună cu părinții lor, pentru a se forma în duhul tradiției noastre românești, creștine și frățești. Ne referim la Proiectul „Cercetașii Maramureșului – Regele Mihai I al României”, proiect care a fost întâmpinat cu un entuziasm deosebit, atât din partea copiilor, cât și a părinților. Copiii care vor crește și se vor forma în această adevărată școală pentru viață vor deveni vrednici fii ai țării și ai Bisericii, cu o înaltă conștiință românească și creștină, cu dragoste de Dumnezeu și de oameni. Ei vor iubi familia, credința și valorile noastre sfinte, ducând mai departe comoara spirituală primită de la strămoși. 

Prin aceste bucurii sfinte, pe care vi le-am împărtășit, cu dragoste părintească, în cuvântul nostru pastoral la Praznicul Nașterii Domnului 2025, dorim să vă îmbrățișăm pe toți, așa cum vă și purtăm, mereu, în rugăciunile noastre către Dumnezeu și către Maica Domnului. 

Vă îndemnăm să păstrați cu fidelitate și cu sfințenie tradiția colindatului, vestind Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și primind cu inimă deschisă colindătorii care aduc vestea cea bună. 

Primiți-i cu dragoste și bucurie sfântă pe cei care se întorc acasă de Sărbători; pe cei care trăiesc departe, printre străini. Mângâiați-le singurătatea, dorul și durerea, pe care le poartă cu ei, acolo, departe de cei dragi. Iar cu aceia care nu vor putea ajunge acasă, nu pregetați să țineți legătura prin mijloacele tehnologice pe care le avem astăzi la îndemână. Vedeți-vă, auziți-vă și colindați-vă, ca să rămână vie legătura dintre noi și să nu se stingă lumina comuniunii noastre creștine și frățești. 

Nu în ultimul rând, toți, împreună, să-L rugăm fierbinte pe Dumnezeu pentru pace în Țara Sfântă, pentru încetarea războiului din Ucraina, pentru încetarea tuturor războaielor de pe Pământ. Pentru pacea dintre oameni, pentru pacea dintre popoare și pentru buna așezare a întregii lumi. Să le dăruiască Dumnezeu mai-marilor lumii înțelepciune, pentru a pune capăt războaielor, nedreptăților, sărăciei și suferinței în care se găsesc milioane de oameni, care mor de foame, de sete, de boli, de frig și de arșiță, de prigoană și de nedreptate, pentru că puternicii veacului sunt lipsiți de umanitate și de conștiința că ar trebui să intervină în viața acestor sacrificați ai lumii în care trăim. 

Încredințându-vă Pruncului Născut în Peștera Betleemului, ocrotirii Sfintei Sale Maici și bucuriei pe care ea a trăit-o la Nașterea Fiului ei, vă îmbrățișăm cu părintească dragoste! Ne rugăm mereu pentru cei înaintați în vârstă, ca Dumnezeu să le rânduiască sănătate și bătrâneți liniștite. Ne rugăm pentru pruncuți, ca să crească mari, sănătoși și credincioși. Iar peste toate familiile, peste toți cei dragi ai dumneavoastră, să se pogoare binecuvântarea lui Dumnezeu și harul Său, ocrotindu-vă și păzindu-vă în toată vremea și în tot locul, dăruindu-vă spor, ajutor sfânt și Sărbători pline de pace, bucurie și lumină!

La mulți ani!

Al vostru, al tuturor,

împreună cu voi rugător și an de an colindător,

de Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos,

†  I U S T I N

Episcopul Maramureșului și Sătmarului